Dezvoltatorul imobiliar Adama, deținut de grupul austriac Immofinanz, a vândut anul acesta aproape 200 de apartamente și se pregătește să înceapă lucrările la un bloc cu 77 de apartamente în cartierul Berceni din sudul Capitalei.Laszlo Csiki, managerul care la începutul acestui an a preluat conducerea companiei de dezvoltare imobiliară Adama, spune că ar dori să construiască toate cele 20.000 de locuințe care pot fi ridicate pe terenurile cu o suprafață de 2,7 milioane de metri pătrați din portofoliul grupului, dar ritmul va fi determinat de evoluția economiei, veniturile populației, dar și de structura demografică.
„Noi dorim să le construim pe toate, în jur de 20.000 de locuințe, dar întrebarea este cine intră în ele și le cumpără? Situația economiei stabilește viteza, dar și demografia. Tinerii educați, care vorbesc limbi străine, sunt o valoare peste tot în lume, dar mulți dintre ei, atât în România, cât și în Ungaria, aleg să plece spre orașe mai mari, precum Viena, Berlin sau Munchen. Dacă îi pierdem pe ei, cine cumpără locuințe? Prima casă este un program care susține vânzările de locuințe și menținerea tinerilor în țară, dar trebuie făcute eforturi mai mari“, a declarat Csiki, membru în board-ul executiv al Adama și country manager pentru dezvoltare al Immofinanz pentru România și Ungaria.
0 comments :
Trimiteți un comentariu