Lanțul american de fast-food Burger King, care are peste 13.500 de restaurante la nivel mondial și afaceri ce au depășit 1 mld. dolari anul trecut, și-a setat deja planurile pentru a doua încercare pe piața locală: 30 de restaurante pentru următorii patru ani și investiții de câteva zeci de milioane de euro, potrivit surselor din piața locală de restaurante.Pentru gigantul din industria fast-food care se bate cu McDonald’s, KFC și Subway aceasta ar fi a doua încercare pe piața locală după ce în urmă cu doi ani compania Atlantic Restaurant System, operatorul francizei Burger King în România, intra în insolvență și închidea rețeaua.
Dacă la prima încercare compania paria în special pe restaurante în centre comerciale și malluri, planurile actuale vizează atât deschiderea de astfel de restaurante, dar și de unități stradale și drive-through-uri. Acestea din urmă necesită o investiție mai mare, dar, potrivit informațiilor din piață, aduc și încasări mai mari datorită programului prelungit și existenței parcării. „Compania-mamă se va implica direct în dezvoltarea din România și are în plan investiții de câteva zeci de milioane de euro pentru deschiderea de drive-uri, de restaurante stradale și în malluri“, spune o sursă din piață.
Până la închiderea ediției reprezentanții companiei nu au făcut niciun comentariu pe marginea acestor informații. Potrivit informațiilor ZF, pe piața locală compania este consiliată de Marian Alecu, românul care a condus timp de 16 ani businessul local al McDonald’s în România. El ar putea colabora în continuare cu Burger King din poziția de consilier, dar ar putea deveni și partenerul americanilor în dezvoltarea brandului în România. El nu oferă însă detalii.
0 comments :
Trimiteți un comentariu