
„Am decis să prelungim actualul sistem până în decembrie 2015 pentru predictabilitate și pentru întărirea aparatului administrativ al ANAF astfel încât să poată gestiona noul sistem“, explică Ioana Petrescu, ministrul finanțelor, spunând că prelungirea sistemului se va face prin intermediul unei ordonanțe de urgență.
România a încasat anul trecut redevențe un miliard de lei (234 de milioane de euro) din producția de petrol și gaze.
Potrivit Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM), anul trecut România a avut o producție de petrol de 3,9 milioane de tone de țiței și 11 mld. metri cubi. Pornind de la prețurile afișate de cei doi mari producători,
Petrom
și
Romgaz
, rezultă că valoarea producției de petrol și gaze a fost de circa 15 mld. lei (3,4 mld. euro). Practic statul a încasat doar 6,6% din această producție sub forma redevențelor. Spre exemplu, Germania încasează 10% din valoarea producției. În țările arabe, și nu numai, statul este proprietarul câmpurilor petroliere, iar acolo sunt foarte populare așa-numitele acorduri de împărțire a producției, partea statului putând ajunge și la 60% din câștigul unui proiect.
Un posibil scenariu
În cazul României, o suprataxă pe profiturile suplimentare obținute de companiile petroliere mai ales din noile descoperiri ar putea fi una dintre modificările actualului sistem de redevențe.
„Este necesară și o fundamentare: de ce le dublăm, de ce le triplăm, de ce le scădem. Studiul Băncii Mondiale discutat cu FMI și Coaliția pentru Dezvoltarea României vrea să ne creeze un cadru fundamentat, unde mărim și unde nu le mărim. De exemplu, pentru explorările și exploatările off-shore trebuie să le scădem, dacă mă întrebați, pentru că altfel nimeni nu va investi miliarde de dolari dacă nu au facilități pentru a-și recupera acești bani în următorii 5-10-15 ani“, a spus ieri premierul Victor Ponta, citat de Mediafax, cerând un consens cu opoziția. „Trebuie să fie stabilit și cum stimulăm investițiile: vrem prin sistemul fiscal, prin sistemul de redevențe să stimulăm investițiile în special în energie și resurse naturale sau vrem să le folosim doar pe cele actuale, care, inevitabil, natural, sunt în epuizare“, a mai spus Ponta, citat de Mediafax.
Statul știe însă de zece ani de zile, chiar din ziua în care a vândut Petrom, că în 2014 avea șansa de a schimba sistemul de taxare a companiilor petroliere. Noua poziționare față de subiectul redevențelor este complet diferită față de abordarea din anii 2012-2013, când unii politicieni, cum este cazul lui Constantin Niță, ministrul economiei, susțineau creșterea redevențelor până la 20-30% din valoarea producției.
Specialiștii din fiscalitate spun că noua abordare este o dovadă clară că „cineva nu și-a făcut temele“.
Ce spune legea prin care s-a privatizat Petrom?
„Este clar că cineva nu și-a făcut temele și acum amână luarea unei decizii“, a declarat Gabriel Biriș, partener în cadrul casei de avocatură Biriș Goran.
Informația prelungirii actualului regim de redevențe vine în contextul în care anul acesta expiră perioada de zece ani de zile în care statul și-a asumat că nu va umbla la acest sistem. „Promisiunea“ a fost făcută la privatizarea Petrom, cea mai mare companie locală, în 2004 și a fost inclusă în Legea 555/2004 privind unele măsuri pentru privatizarea Societății Naționale a Petrolului Petrom, intrată în vigoare în decembrie 2004. Petrom a fost privatizată în timpul guvernării Năstase.
În articolul 15 din textul legii se precizează că pe o perioadă de 10 ani vor fi menținute nivelul procentual, baza și modalitatea de calcul al redevențelor datorate de Petrom, conform contractelor individuale de concesiune.
„Până la data de 31 decembrie 2014 prevederile se aplică la cerere tuturor titularilor de acorduri individuale de concesiune în domeniul explorării și exploatării zăcămintelor de petrol și gaze naturale, încheiate cu ANRM“, se mai arată în textul legii.
„În contractul cu Petrom de fapt ne angajăm să nu modificăm regimul de redevențe cel puțin zece ani. Dacă noi prelungim sistemul de redevențe, nu trebuie modificat contractul cu Petrom“, susține însă Ioana Petrescu, răspunzând la întrebarea privind necesitatea unei renegocieri a contractului de privatizare a Petrom.
Gheorghe Duțu, președintele ANRM, instituția care gestionează rezervele de hidrocarburi și resurse minerale ale României, nu a mai putut fi contactat în cursul zilei de ieri pentru detalii suplimentare după ce la finalul săptămânii trecute a declarat că el nu deține nicio informație despre prelungirea sistemului de redevențe.
Cine trebuie să facă noul sistem de redevențe?
„Departamentul pentru Energie nu are niciun rol în acest subiect. Instituțiile care se ocupă de realizarea unui nou regim sunt Ministerul Finanțelor și ANRM. Am considerat însă normal să avem și noi un punct de vedere pe această temă“, a spus Răzvan Nicolescu, ministrul energiei. Înainte de a prelua funcția de ministru al energiei, în martie 2014, Nicolescu a ocupat funcția de director de afaceri corporatiste în cadrul Petrom, cel mai mare producător de hidrocarburi din România.
În scrisoarea adresată de Răzvan Nicolescu, la finalul lunii trecute, către Ioana Petrescu, ministrul finanțelor publice, document care a fost trimis și către Darius Vâlcov, ministrul delegat pentru buget, Vlad Stoica, șeful cancelariei primului-ministru, și lui Gheorghe Duțu, președintele ANRM, Nicolescu precizează că prin noul sistem de redevențe statul român trebuie să încaseze mai mult din 2015.
Cât a câștigat România din redevențe anul trecut?
În România, prin Legea petrolului redevențele se calculează ca procente din valoarea producției. Œn funcție de dimensiunea zăcământului procentele aplicate variază între 3,5% și 13,5%, atât pentru petrol, cât și pentru gazele naturale.
Redevențele încasate de statul român pentru producția de petrol și gaze au ajuns anul trecut la 1,036 miliarde de lei, în scădere cu 13% comparativ cu 2012, circa 99% din această sumă fiind plătită de Petrom, companie care asigură aproape în totalitate producția de petrol a României și jumătate din producția de gaze, și Romgaz, cel mai mare producător local de gaze naturale, potrivit datelor transmise de ANRM.
„Din punctul de vedere al Departamentului pentru Energie, considerăm că în acest proces de revizuire a cadrului fiscal pentru hidrocarburi, statul român ar trebui să își crească veniturile într-o manieră care să nu descurajeze investițiile și să nu afecteze nivelul producției de hidrocarburi“, se arată în documentul trimis de Departamentul pentru Energie în atenția Ministerului Finanțelor.
Instituția mai atrage atenția asupra faptului că la 31 decembrie 2014 își încetează efectele ordonanța prin care veniturile suplimentare din scumpirea gazelor au fost impozitate, „existând riscul ca nemodificarea sistemului fiscal, începând cu data de 1 ianuarie 2015, să ducă la scăderea veniturilor statului român din exploatarea de hidrocarburi.“ Totodată, Departamentul amintește de faptul că ANRM a anunțat de mai multe ori că va organiza o licitație pentru 36 de noi perimetre, din care 8 să fie în Marea Neagră, și că firmele posobil interesate au nevoie de „claritatea cadrului fiscal.“
„Având în vedere cele expuse mai sus, credem că revizuirea sistemului de taxare pentru hidrocarburi, începând cu 1 ianuarie 2015, este în interesul statului român“, se mai arată în scrisoarea semnată de Răzvan Nicolescu.
Un scenariu
Unul dintre specialiștii contactați de Ministerul Finanțelor în vederea elaborării unui nou sistem de redevențe este profesorul Eytan Sheshinski, cel care a regândit sistemul de redevențe din Israel. Sheshinski este profesor de finanțe publice la Universitatea Evreiască din Ierusalim și deține un doctorat în economie la Institutul de Tehnologie din Massachusetts, una dintre cele mai bune universtități la nivel global. Colaborarea Ministerului Finanțelor român cu Sheshinski a intervenit în urma unei vizite în Israel a premierului Victor Ponta, în iunie.
„Ministerul israelian de finanțe m-a recomandat în urma proiectului de redevențe pe care l-am configurat pentru Israel“, a explicat Eytan Sheshinski.
Potrivit acestuia, una dintre metodele de impozitare recomandare este taxarea supraprofiturilor înregistrate de companiile petroliere care sunt obținute mai ales din noile zăcăminte. Practic, până când petrolștii nu își vor recupera investițiile făcute în noile proiecte, statul nu ar trebui să-i impoziteze.
„După ce depășesc un anumit prag al profitului, câștigul suplimentar ar trebui impozitat între 20 și 50%“, a spus Eytan Sheshinski. Problema este că profilul de producție de hidrocarburi al Israelului este complet diferit de cel al României. În timp ce abia recent, Israelul a identificat resurse de gaze importante mai ales în zona offshore, România are o tradiție în acest sector de 150 de ani, fiind prima țară din lume în care a fost înregistrată o producție de petrol.
Primii pași înapoi
La jumătatea acestui an, președintele ANRM spunea că noul regim de redevențe ar putea să nu aducă schimbări semnificative actualului regim, ci doar o împărțire de taxare între perimetrele pe uscat și cele din mare (offshore).
În plus, eventualele schimbări nu ar urma să se aplice acordurilor în vigoare, ci doar noilor acorduri petroliere care ar urma să fie semnate între statul român și companiile petroliere. Practic, Petrom și Romgaz ar putea fi neatinse de acest nou nivel de redevențe în contextul în care acordurile lor petroliere sunt făcute pe vechea legislație și pe o durată de 30 de ani.
Autoritățile mai spuneau în iunie că în cazul acordurilor deja existente se va intra la negocieri caz cu caz. Companiile petroliere insistă însă pe aceeași necesitate de stabilitate fiscală mai ales acum când Marea Neagră pare să ascundă în adâncuri reserve semnificative de gaze naturale, pentru care sunt însă necesare investiții de miliarde de dolari. În plus, prăbușirea barilului de petrol sub pragul de 70 de dolari nu crează un teren fertil de negociere pentru statul român.
0 comments :
Trimiteți un comentariu