Șefa Metropolitan Life aplică o formulă nouă de conducere a companiei

Știrea a fost publicată sâmbătă, 13 decembrie 2014, 22:35 în categoria

Şefa Metropolitan Life aplică o formulă nouă de conducere a companiei Emilia Bunea a preluat din iulie conducerea Metropolitan Life și pregătește o abordare optimistă a pieței, dar și o formulă nouă de conducere a companiei, în care să îmbine trăsături americane, românești și olandeze.

Sari mai întâi și apoi vezi dacă ai plasa dedesubt – cam așa au fost deciziile mele în viață“, rezumă Emilia Bunea, noul CEO al Metropolitan Life Asigurări, modul cum și-a dezvoltat cariera. În ultimii 13 ani a avut funcții la nivel executiv, iar ultimii trei i-a petrecut în cadrul sediului central al ING Group din Amsterdam, unde a activat inițial ca CFO pentru Europa Centrală și de Est pe segmentul asigurărilor, iar ulterior ca CFO al grupului pe acest segment la nivelul întregului continent.

Experiențele de expatriat și de management, presărate cu umor și multe expresii englezești, au fost principalele linii pe care Emilia Bunea și-a construit discursul în cadrul evenimentului Meet the CEO în care s-a prezentat reprezentanților mediului de afaceri din România.

Citiți articolul integral pe www.businessmagazin.ro



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ioana Matei

0 comments :

Trimiteți un comentariu