În 2014, Rusia, pe de o parte, și statele occidentale pe de alta, s-au încleștat într-o luptă pentru dominație economică în Europa și influență geopolitică la nivel internațional care aduce aminte de Războiul Rece. Ca mai mereu în reglările de conturi ale marilor puteri, statele din Europa de Est au devenit terenul de luptă politică și economică. Pe alt front, pe cel financiar, Rezerva Federală americană, prin perspectiva retragerii stimulului monetar cu care a ținut pe perfuzii piețele și cea mai mare economie a lumii, prin șocuri valutare și forțarea retragerilor de capital, a zdruncinat o parte din economiile emergente în ceea ce observatorii numesc un război valutar.Revoluția ucraineană și criza rusească
Ceea ce a început în februarie ca revoluția ucraineană contra corupției, oligarhismului și incompetenței regimului lui Ianukovici avea să se transforme într-un război diplomatic și economic între statele occidentale și Rusia, într-o reactivare la scară mai mică a Războiului Rece.
Rusia președintelui Putin a perceput transformările politice din vestul Ucrainei, ajutate de Occident, ca pe o încercare a Vestului de a sparge sfera de influență a Moscovei în estul Europei. Victoria „Euromaidanului“ de la Kiev asupra lui Ianukovici a permis UE să-și lărgească propria sferă de influență economică până la granițele cu Rusia în condițiile în care Moscova avea planuri de a îngloba o parte din fostele republici sovietice în propria uniunie economică. Răspunsul Rusiei a fost anexarea peninsulei ucrainene Crimeea și susținerea unor mișcări separatiste în estul Ucrainei. Reacțiile ulterioare ale Occidentului au dus la prăbușirea rublei cu aproape 50% de la începutul anului.
Bogdan Cojocaru
Prăbușirea prețurilor petrolului
Prețurile petrolului s-au prăbușit anul acesta cu peste 45% de la maximele atinse în iunie, iar despre cauze nu se poate decât specula. Baza pe care are loc scăderea este clar cererea mai redusă pentru că economia mondială nu și-a revenit complet din criză.
Însă marii producători, țările din cartelul OPEC și SUA, nu reduc producția pentru a stopa căderea prețurilor, ceea ce îi determină pe unii analiști să creadă că scăderea cotațiilor țițeiului este un gest deliberat făcut pentru a slăbi economia Rusiei. În 2013, 50% din veniturile bugetului federal al Rusiei au provenit din taxele pe activitățile de extracție de minerale și pe exporturile de hidrocarburi. În urmă cu câteva zile, liderul de facto al OPEC, ministrul saudit al petrolului, a declarat că OPEC nu va reduce producția nici chiar dacă prețurile cad la 20 de dolari barilul, față de 61 dolari ieri. Poziția saudiților sugerează că ei testează rezistența producătorilor americani.
Bogdan Cojocaru
Moldova, cu un pas mai aproape de UE
Republica Moldova a parafat în iulie, în pofida avertismentelor Moscovei, Acordul de Asociere cu UE, ceea ce deschide practic piața comunitară acestei țări și reprezintă un prim pas spre integrarea europeană a economiei moldovenești.
Asocierea este un semnal clar că Moldova, una dintre cele mai sărace economii din Europa, s-a angajat să urmeze calea europeană și să iasă din sfera de influență a Moscovei. Răspunsul Kremlinului a fost clar. Acordul încalcă drepturile locuitorilor Transnistriei, declara vicepremierul Rusiei Dmitri Rogozin. El a avertizat că Moscova intenționează să acorde susținere totală regiunii separatiste. Influențele Rusiei sunt încă puternice la Chișinău. Moldovei i-a trecut glonțul rusesc pe lângă ureche după victoria Partidului Socialiștilor, prorus, în alegerile parlamentare din decembrie. Însă împreună partidele proeuropene au câștigat majoritatea mandatelor, respectiv 55 din cele 101 ale parlamentului.
Bogdan Cojocaru
ISIS, ascensiunea terorii
Războiul civil sângeros din Siria și slăbiciunile puterii din Irak au creat o rampă de lansare pentru mișcarea teroristă Statul Islamic din Irak și Levant (ISIS), al cărei scop declarat este crearea unui stat al islamismului radical.
Cu lovitură după lovitură dată unor armate demotivate, ISIS și-a construit un bastion al terorii în Siria și Irak, unde sclavia este descrisă ca progres. Execuțiile prin decapitare ale unor jurnaliști occidentali au înfiorat întreaga lume, dar cu toate acestea ISIS atrage recruți din toate părțile lumii, chiar și din SUA și Germania.
Militanți islamiști ai ISIS defilând pe străzile din Mosul
.
AFP-Mediafax Foto
Pentru moment, înaintarea Statului Islamic este împiedicată de bombardamentele unei clasice coaliții armate conduse de SUA. În lupta contra ISIS a intrat chiar și aviația iraniană. La sol, luptătorii kurzi au început o ofensivă îndârjită contra militanților islamici în speranța că aceste eforturi le vor aduce recunoaștere internațională și un stat propriu. Între timp, ISIS continuă să scandalizeze lumea prin amenințări cu războiul și distrugerea unor monumente și valori istorice, prin a căror vânzare se și finanțează.
Bogdan Cojocaru
BCE și uniunea bancară europeană
Ziua de 4 noiembrie a fost una istorică pentru UE, ziua în care BCE a devenit supraveghetorul unic direct al celor mai mari 120 de bănci din zona euro și a ridicat astfel primul pilon pe care se va sprijini Uniunea Bancară europeană (UB), un proiect în care este implicată și România.
Băncile intrate sub supravegherea BCE reprezintă 85% din totalul activelor bancare din zona euro. UB este soluția găsită de liderii europeni pentru a rupe cercul vicios dintre bănci și state și pentru a se evita ca băncile să fie salvate cu banii contribuabililor. Aproximativ 3.500 de bănci „mai puțin importante“ vor rămâne în „parohia“ autorităților naționale, dar sub supravegherea generală a BCE. Instituția poate decide oricând să exercite supraveghere directă. Mecanismul Unic de Supraveghere este doar unul dintre pilonii uniunii bancare, care se va mai sprijini pe un mecanism unic de rezoluție bancară pentru lichidarea/restructurarea băncilor, alimentat de un fond de 55 mld. euro construit chiar de bănci, și pe o schemă comună de garantare a depozitelor.
Bogdan Cojocaru
Președintele BCE Mario Draghi, cel mai activ protector al monedei euro
.
Foto: epa.eu
Megaevenimente sportive de 65 mld. $
Cele mai importante evenimente sportive ale anului, Jocurile Olimpice de Iarnă organizate în februarie la Soci, în Rusia, și Cupa Mondială la Fotbal, organizată în perioada iunie-iulie în Brazilia, au venit și cu cele mai mari costuri organizatorice din istorie. Rusia a plătit 51 miliarde dolari, iar Brazilia 14 mld. dolari, bugete record pentru astfel de întâlniri sportive.
Pentru Rusia lui Vladimir Putin, jocurile olimpice au avut rolul de a cosmetiza Caucazul, de a aduce țara în prim-planul scenei internaționale și de a atrage bunăvoința partenerilor internaționali. Imaginea Rusiei a fost însă pătată de evenimentele și intervențiile rusești din Ucraina. Eforturile economice depuse pentru organizarea jocurilor au adus beneficii mai ales oligarhilor agreați de Kremlin, spun unii analiști. Brazilia, una dintre cele mai mari economii emergente, a intrat în recesiune tehnică după prima jumătate a anului, evoluție pornită de la scăderea consumului și a activității economice din timpul campionatului. Țara a reușit să iasă din recesiune în trimestrul trei, cu o creștere de doar 0,1% a PIB.
Andrei Cîrchelan
Retragerea Fed și ascensiunea dolarului
Economiile emergente precum Brazilia, Turcia și India au început anul răvășite de o furtună valutară alimentată de ciclonul financiar stârnit de Rezerva Federală americană și de erori de management economic în cascadă. Sub influența semnelor lăsate de Fed că pregătește reducerea programului de achiziții de obligațiuni prin care a injectat sute de miliarde de dolari în piețe și în economia americană, investitorii s-au grăbit să-și retragă din lumea emergentă activele pe care le-au investit acolo în căutarea unor randamente mai mari decât în SUA, unde dobânzile sunt aproape de zero. Această retragere a provocat căderea unor va-lute emergente. BCE a reacționat târziu în războiul valutar prin reducerea dobânzii principale la cote istorice și aducerea dobânzilor la depozite în teritoriul negativ - prima mare bancă centrală care face așa. Unul dintre efectele acestui război este aprecierea dolarului cu 11% față de euro de la începutul anului.
Bogdan Cojocaru
South Stream, o armă politică?
Rusia a anunțat pe neașteptate în noiembrie oprirea South Stream, un gazoduct cu utilitate mai mult politică decât economică, al cărui scop era livrarea de gaze în Europa pe o rută care ar fi ocolit Ucraina. Rusia va continua să folosească „țevile“ care traversează Ucraina, însă va realiza o nouă conductă de gaze către Turcia, țară al cărei consum de gaze naturale este în creștere. Eșecul South Stream a fost o veste bună pentru România, care ar fi fost scoasă din circuitul gazelor rusești către Europa sau, în cel mai rău caz, ar fi alimentat conducta rusească cu gaze naturale extrase din Marea Neagră. Lipsa unei conducte concurente la sud de Dunăre lasă loc și transportatorului național de gaze Transgaz pentru a-și realiza propriile proiecte de conexiune cu surse noi de gaze naturale din Orientul Apropiat.
Radu Bostan
Partidele extremiste câștigă teren
Partidele din extremele spectrului politic au câștigat pentru prima dată teren la alegerile pentru Parlamentul European din mai anul acesta, obținând aproximativ 130 de locuri din totalul de 751. Ascensiunea extremismului arată că populația este sătulă de politicile de austeritate impuse de partidele tradiționale. În țări precum Franța, Marea Britanie și Grecia partidele extremiste au câștigat chiar alegerile parlamentare naționale. Țările UE au ales anul acesta și o nouă Comisie Europeană, pusă sub conducerea luxemburghezului Jean-Claude Juncker, un politician cu multă experiență, dar a cărui carieră a fost zdruncinată de scandaluri. În noua echipă, Corina Crețu, comisarul din partea României, are portofoliul dezvoltării regionale, care gestionează fonduri europene de peste 300 mld. euro.
Daniela Stoican
Explozia Facebook
Acțiunile companiei au avansat cu 50% în acest an, la aproape 82 de dolari, pe fondul exploziei veniturilor din publicitate de pe echipamente mobile. Prețul unei acțiuni este dublu față de momentul listării din luna mai a anului 2012. Facebook a realizat în acest an una dintre cele mai mari tranzacții din industria globală online, achiziționând cu 19 mld. dolari compania care a lansat aplicația de mesagerie online WhatsApp. Fondatorul WhatsApp este Jan Koum, un ucrainean care a emigrat în SUA la 16 ani. Tot în acest an, Facebook a ajuns să aibă softiști la Cluj după ce a cumpărat cu 500 mil. $ platforma de publicitate video online LiveRail, fondată de românii Andrei Dunca și Sergiu Biriș împreună cu britanicul Mark Trefgarne. Cei trei au pariat în 2008 pe dezvoltarea unui software care să faciliteze relația între publisheri și advertiseri pentru monetizarea conținutului video online.
Adrian Seceleanu
0 comments :
Trimiteți un comentariu