Mai puțin de 4% dintre locuitorii orașelor vor pleca în destinații din străinătate cu ocazia Revelionului din acest an, în timp ce 91% dintre orășeni vor petrece trecerea dintre ani în țară, acasă, la prieteni, la restaurant sau într-o stațiune.Dintre cei care vor sta de Revelion în țară, 68,8% vor petrece alături de familie, prieteni în propriile locuințe sau ale prietenilor, 13,3% vor merge la un restaurant, în timp ce 13,2% vor petrece într-o stațiune montană/balneară din România, potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare de piață Mednet Marketing Research Center.
În ceea ce privește suma alocată pentru Crăciun și Revelion, locuitorii din București și orașele de peste 100.000 de locuitori au pus deoparte în acest an 1.575 de lei, nivel comparabil cu cel din decembrie 2013.
Raportat la salariul mediu net din România, de 1.700 de lei în prezent, bugetul pentru sărbători al locuitorilor din marile orașe reprezintă 93% din acest venit. În România însă, un milion de salariați trăiesc cu un salariu minim de 900 de lei brut lunar.
Studiul Mednet a fost realizat pe un eșantion de 800 de persoane, cu vârsta cuprinsă între 18 și 65 ani, din marile orașe.
0 comments :
Trimiteți un comentariu