Acțiunile producătorului de medicamente Antibiotice Iași (simbol bursier ATB), controlat de statul român, au avansat cu 2,4% de la începutul anului, marcând cel mai bun debut de an din rândul companiilor de profil listate la bursă.Titlurile Biofarm (BIO) au marcat o creștere modestă de 0,3% de la începutul anului, în timp ce acțiunile Zentiva (SCD) au scăzut cu peste 8%.
În ședința de vineri, 23 ianuarie, acțiunile ATB au marcat o scădere de aproape 3%, până la un preț de 0,59 lei/unitate. La această referință compania are o capitalizare de 402,1 milioane de lei. Acțiunile ATB au încheiat anul 2014 cu o creștere de 4,8%, iar investitorii au câștigat și din distribuțiile de dividende. Antibiotice a distribuit acționarilor un dividend brut de 0,023027 lei/unitate, în cuantum total de aproximativ 15,4 mil. lei, aproape jumătate din profitul net pe 2013.
0 comments :
Trimiteți un comentariu