Aprecierea francului elvețian a adus scăderi pe piețele de acțiuni

Știrea a fost publicată joi, 15 ianuarie 2015, 16:16 în categoria

Aprecierea francului elveţian a adus scăderi pe pieţele de acţiuni Creșterea spectaculoasă a

francului elvețian

în raport cu euro a afectat piețele europene de acțiuni, inclusiv bursa de la București, care au trecut de pe plus pe minus imediat după veștile privind aprecierea fără precedent a monedei elvețiene.

Francul elvețian s-a apreciat joi cu 30% față de euro, atingând un nivel record, după ce banca centrală a Elveției a decis să renunțe la plafonul minim de schimb valutar.

„Toată evoluția spectaculoasă  a francului în raport cu euro a avut un impact asupra acțiunilor. Imediat după stirile privind aprecierea toate piețele din Europa au trecut pe minus, cu scăderi de până la 2%”, a afirmat Nicu Grigoraș, directorul departamentului de tranzacționare al firmei de brokeraj SSIF Intercapital Invest.

Potrivit acestuia, piața de acțiuni de la București a reacționat imediat și a trecut pe roșu după un debut pozitiv. Nicu Grigoraș se așteaptă ca volatilitatea pieței să fie pe termen scurt și foarte scurt.

Bursa de la București este pe roșu, indicele de referință BET, al celor mai lichide zece acțiuni, pierzând 1,1%. Banca Transilvania (TLV) înregistrează o scădere semnificativă de 3%.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ioana Tudor

0 comments :

Trimiteți un comentariu