Cel mai în vogă, dar și cel mai controversat economist al momentului susține că ascensiunea partidelor anti-austeritate aduce vești bune pentru Europa

Știrea a fost publicată miercuri, 14 ianuarie 2015, 23:35 în categoria

Cel mai în vogă, dar şi cel mai controversat economist al momentului susţine că ascensiunea partidelor anti-austeritate aduce veşti bune pentru Europa Cel mai la modă economist al lumii, francezul Thomas Piketty, a deplâns eșecul austerității și crede că ascensiunea partidelor antiausteritate înseamnă vești bune deoarece acestea sunt „formațiuni proeuropene care vor să construiască o Europă diferită“. Autorul bestseller-ului „Capitalul în secolul XXI“ a atenționat că extrema dreaptă din Franța este mult mai periculoasă decât partide radicale de stânga precum Syriza și Pademos din Grecia și Spania, scrie The Guardian.

“Marxistul” Thomas Piketty devine milionar: “Capitalul” său a depășit vânzări de 1,5 milioane de bucăți

Într-un interviu televizat, Piketty a spus că europenii sunt obligați să plătească prețul încercărilor „incredibile“ de a forța țările din sudul Europei să își achite datoriile într-un ritm mult prea rapid. Despre partidul Syriza, care înaintea alegerilor parlamentare din 25 ianuarie conduce în sondajele de popularitate, economistul a spus că „putem fi de acord că politicile lor nu sunt atât de clare cum ar trebui să fie, dar trebuie să le oferim suport pentru că vor să construiască o Europă a democrației, care este tot ceea ce ne trebuie“. Pademos, încă de la înființare, în urmă cu nouă luni, s-a evidențiat politic prin alianța cu Syriza. La doar două săptămâni distanță de alegerile parlamentare grecești, partidul Noua Democrație al premierului Antonis Samaras continuă să fie în urmă cu două-trei puncte procentuale față de Syriza. Samaras caută să recupereze teren prin promisiunea că nu va mai apela la tăieri de salarii sau pensii.

Cel mai în vogă economist al momentului cere restructurarea birocrației din instituțiile UE

Invitat într-o emisiune televizată alături de Pablo Iglesias - purtătorul de cuvânt al Podemos, Piketty a descris politicile de austeritate drept „un eșec“ și și-a exprimat susținerea pentru programul de guvernare al Podemos, care propune restructurarea datoriilor și acordarea unui venit de bază pentru cei afectați de criza financiară, politici criticate dur de partidul Socialiștilor și partidul Popular aflate pentru moment la putere. Piketty a atras atenția că datoriile Franței șI ale Germaniei depășeau 200% din PIB la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, „pe vremea când nu exista conceptul de datorie publică“. El consideră că țările europene caută să elimine deficitul bugetar mult prea repede, în defavoarea cetățenilor, care „suportă consecințele sub forma măsurilor de austeritate“.\

O propunere utopică: o taxă globală pe averile bogaților

„Este bine să reducem deficitul, dar într-un ritm proporțional cu creșterea și recuperarea economică. În situația actuală,însă, creșterea economică a fost tăiată.“ Economistul a promovat ideea unei politici economice europene comune în care un parlament puternic supraveghează acțiunile Băncii Centrale Europene. El apreciază că dacă țări precum Italia, Franța și Spania propun înființarea unui „adevărat parlament european“, Germania nu va putea decât să accepte. Ascensiunea meteorică a Podemos (Noi Putem, în traducere) a luat prin surprindere partidele politice din Spania care au răspuns prin ridiculizări și atacuri care nu au facut decât să atragă și mai mult susținerea cetățenilor sătui de corupție și nepotism. Un studiu publicat duminică de ziarul spaniol El Pais arată că Podemos ar câștiga detașat alegerile dacă acestea s-ar organiza acum. Alegerile parlamentare sunt programate pentru luna decembrie, însă ordinea politică va începe să se schimbe în mai, prin alegerile locale din orașe cheie precum Madrid sau Barcelona.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Sebastian Tănase

0 comments :

Trimiteți un comentariu