KPMG a fost primul auditor al Băncii Naționale a României (BNR) și a avut cea mai îndelungată colaborare cu banca centrală în ultimii 14 ani, iar pentru perioada 2014-2018 situațiile financiare de sfârșit de an ale BNR vor fi auditate de firma EY (Ernst&Young;). PwC a oferit în ultimii ani consultanță fiscală băncii centrale.Auditul a continuat să reprezinte în ultimii ani principalul driver al afacerilor celor mai mari companii de audit și consultanță, KPMG, EY, PwC și Deloitte, care formează așa-numitul Big 4, polul liderilor din industria serviciilor profesionale. Auditorii băncilor comerciale și ai BNR cunosc în amănunt detalii inedite despre sistemul bancar și se numără printre puținii oameni care pot vedea rezerva de aur a băncii centrale.
În perioada 2000-2005, firma de audit și consultanță KPMG și-a dat avizul pentru situațiile financiare anuale ale băncii centrale, Deloitte a preluat „ștafeta“ pentru trei ani, în intervalul 2006-2008, iar KPMG a câștigat din nou pentru anii 2009 și 2013 licitația pentru auditarea bilanțului contabil al BNR, a contului de profit și pierdere, a fluxului de trezorerie și a situației evoluției capitalurilor proprii.
0 comments :
Trimiteți un comentariu