Perspectivele sumbre pentru consumul de energie strică calculele Cernavodă 3 și 4

Știrea a fost publicată vineri, 23 ianuarie 2015, 11:58 în categoria

Perspectivele sumbre pentru consumul de energie strică calculele Cernavodă 3 şi 4 Cererea de energie a României ar putea crește cu cel mult 0,7% anual, în ur­mătorul deceniu, astfel că investițiile în creșterea producției de energie nu au sens, arată un studiu realizat de firma de con­sultanță ATKearney și Fondul Pro­prie­tatea (simbol bursier FP).

Prog­no­zele sumbre ale studiului ridică astfel un semn de întrebare cu pri­vire la fe­za­bi­li­ta­tea proiectului Nuclear­elec­trica (SNN) de a extinde centrala de la Cer­navodă cu încă două reactoare, in­ves­tiție evaluată la peste 6 mld. euro.

„Pentru următorii 10 ani nu există o nevoie pentru România de a investi în capacități de generare cu scopul de a acoperi cererea. Investiții în capacități suplimentare ar fi necesare doar pentru a înlocui centralele actuale ineficiente“, a afirmat Michael Weiss, partener ATKearney, într-o conferință or­ga­ni­zată împreună cu Fondul Proprietatea, care este cel mai mare acționar mi­no­ritar din companiile energetice.

Scenariul de bază al studiului pre­vede un avans foarte lent al cererii de ener­gie până în 2025, care se va baza în spe­cial pe creșterea consumului gospo­dăriilor și al industriei cu necesar scăzut de electricitate, în vreme ce marea in­dustrie va consuma tot mai puțin pe fon­dul dezindustrializării. Consumul energetic al României, care s-a redus în ultimii ani din cauza crizei economice, ar urma să urce la 55,6 TWh în 2025, față de 51,4 TWh în 2013, arată prognozele ATKearney.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Radu Bostan

0 comments :

Trimiteți un comentariu