Fondurile închise de investiții au atras intrări nete de aproape 140 milioane de lei anul trecut de la investitorii cu disponibilități financiare mari și apetit ridicat pentru risc. Astfel averea acestor fonduri, ce folosesc strategii mai puțin tradiționale și investesc în active precum valutele, imobiliarele și arta, a urcat la 750 milioane de lei la finalul anului trecut, în creștere cu 35% față de anul precedent.Un număr de 2.900 de investitori își țin economiile în unul din cele 26 de fonduri închise de investiții active pe piața locală. În afară de riscul investițiilor pe care le fac, acest tip de fonduri îi expun pe investitori la riscul că nu pot ieși din fond decât o dată sau de două ori pe an, la date dinainte stabilite când fondul „se deschide“ pentru subscrieri sau retrageri. Un singur fond, Raiffeisen Dolar Plus, se deschide săptămânal pentru subscrieri și retrageri. Astfel, dacă investitorul nu este mulțumit de randamentul obținut de fondul închis, acesta nu poate ieși pentru a se proteja de eventuale scăderi, ci trebuie să aștepte data la care respectivul fond „se deschide“. Spre deosebire, investitorii din fonduri mutuale denumite și fonduri deschise pot ieși oricând doresc.
Fondul închis de investiții Global Investing Fund, administrat de Vanguard Asset Management, a marcat cel mai ridicat randament în 2014, de 6,5% în euro. Fondul a pariat inspirat pe aprecierea dolarului american în raport cu euro anul trecut. Fondul dispune de active în echivalentul în lei a 1,8 milioane de lei. Următorul clasat este fondul de efecte de comerț Certinvest Leader, cu un plus de 6,3% în lei în 2014. Fondul dispune de active de 57,5 milioane de lei. Al treilea clasat este fondul EuroGlobinvest cu un randament de 5,2% anul trecut și investiții în acțiuni ale companiilor listate pe bursele europene. Cele mai performante trei fonduri închise au însă randamente sub cele aduse de fondurile mutuale care se supun unor reguli stricte privind investițiile și din care investitorii pot ieși oricând doresc.
Mai exact, în 2014, primele trei cele mai performante fonduri mutuale au adus randamente de peste 8%. Mai exact, fondul diversificat Carpatica Global a înregistrat un plus de 10,6%, urmat de fondul de indice tranzacționat la bursă ETF BET Tradeville cu un plus de 9,14% și de fondul de acțiuni Erste Equity cu un plus de 8,5% anul trecut.
Anul trecut s-au retras din piață trei fonduri închise de investiții: Raiffeisen Strategii Valutare și două fonduri administrate de OTP – Properties și Agri Fund. Nou veniți în piață sunt BET-FI Index administrat de SAI Broker, AG Capital, administrat de STK Financial, și două fonduri OTP –Expert și Premium Return.
0 comments :
Trimiteți un comentariu