BNR începe recrutarea de primăvară: "Scoatem câte 10 poziții la concurs în fiecare an, dar niciodată nu reușim să le acoperim"

Știrea a fost publicată joi, 19 februarie 2015, 15:27 în categoria

BNR începe recrutarea de primăvară: 'Scoatem câte 10 poziţii la concurs în fiecare an, dar niciodată nu reuşim să le acoperim' Banca Națională caută, ca în fiecare an, 10 tineri specialiști cu pregătire în arii pre­cum economie, matematică sau ști­ințe juridice, care să lucreze, timp de cel puțin un an, într-una din direcțiile băncii.

Cei care vor să aplice pentru un post scos la concurs trebuie să treacă printr-un proces amplu de selecție care presu­pune, într-o primă fază, transmi­terea unor răspunsuri la un chestionar și a unui CV detaliat, precum și o pre­zen­tare a motivelor pentru care doresc să se anga­jeze la BNR. Aceste documente trebuie transmise prin e-mail, până pe data de 9 martie.

„Programul de formare profe­sio­na­lă a tinerilor specialiști, organizat în fie­care an din 2001 încoace, este vehi­culul nostru de recrutare de elite din exterior și de aceea selecția este foarte rigu­roasă. Cei care vor să aplice pentru aceste posturi trebuie să facă eseuri pe anumite teme, să cunoască bine limba engleză sau să aibă studii de masterat sau doctorat”, a spus Mugur Tolici, direc­torul de resurse umane al BNR, in­stituție care are peste 1.800 de angajați.

Pentru a fi eligibli, candidații care aplică pentru unul dintre cele zece posturi trebuie să aibă sub 32 de ani, să fie licențiați în economie, drept sau matematică și să nu aibă rude angajate în structurile organizatorice care participă la program. O condiție importantă este ca media notelor obținute la licență și a anilor de studii să fie de minimum 9. În plus, se cere și o diplomă de masterat și/ sau de doctorat, dar pot fi acceptate și candidaturi ale persoanelor aflate în ultimul an al programului de master, cu condiția dovedirii unei experiențe minime de 2 ani într-o instituție finan­ciar-bancară, guvernamentală sau de cer­cetare. Candidații trebuie să cunoască bine limba engleză și nu trebuie să aibă antecedente penale.

„Deși scoatem  câte 10 poziții la concurs în fiecare an, niciodată nu reușim să le acoperim. În medie, avem cam 55 de candidați pe an. Cei mai mulți aplicanți am avut în 2001 și în 2002, când au fost câte 134, respectiv 120 de aplicații“, a mai spus Mugur Tolici.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Adelina Mihai

0 comments :

Trimiteți un comentariu