
D
e ce nu avem încă sentimentul că am scăpat de coșmarul crizei?
Câștigul salarial mediu net pe economie a fost în noiembrie 2004 cu 7% mai mare decât la începutul anului (nu socotim decembrie, lună în care se acordă bonusuri și prime de sărbatori) – a ajuns de la 1.625 de lei în ianuarie la 1.743 de lei în noiembrie (1.866 de lei în decembrie). Consumul (reflectat în datele INS despre cifra de afaceri a comerțului cu amănuntul) a crescut în 2014 tot cu 7%. Este cea mai mare creștere a consumului din 2008 încoace (când acesta creștea cu 13%), dar departe de creșterile spectaculoase din 2006, când el avansa cu 24%, sau din 2007, când sărea de 18%.
Ce influență a avut asupra creșterii economice reducerea spactaculoasă de taxe din 2005? Întrebarea trebuie pusă,
m
ai ales acum când, la fel ca în 2005, guvernul anunță că pregătește reduceri de taxe.
„Introducerea cotei unice a avut o influență covârșitoare asupra mersului economiei. Eram pe un făgaș bun, este adevărat. Este din nou momentul să luăm măsuri «dure». Este nevoie de această terapie de șoc. Este o măsură (anunțul guvernului de reducere a taxelor – n. red.) la fel de curajoasă ca cea pe care am luat-o eu în urmă cu zece ani“, spune Călin Popescu-Tăriceanu, premierul în al cărui mandat a fost introdusă cota unică de impozitare de 16%.
Introducerea cotei unice a fost privită cu reținere de instituțiile financiare internaționale. Dar rezultatele din economie au estompat neîncrederea. Țara venea, este adevărat, după o creștere economică de 8,4% în 2004. A avu
t
o creștere de peste 4% în 2005 și apoi una de peste 8% în 2006, primul an în care s-a văzut efectul reducerii masive de taxe, iar bugetul s-a echilibrat.
La zece ani de atunci, 2015 este anul care ar putea fi la fel de spectaculos.
În această săptămână PNL ar trebui să-și anunțe planul economic pe care spune că îl va pune în aplicare în momentul în care va ajunge la guvernare.
El încă nu este dezvăluit, dar Eugen Nicolăescu, economist liberal, fost ministru al sănătății care ar fi trebuit să ajungă ministru al finanțelor, dacă USL nu se rupea, susține că va fi un „șoc“.
Filosofia liberalilor este următoarea: cota unică de 16% introdusă în 2005 și-a epuizat puterea de a trage economia în sus. Prin urmare, este nevoie de noi reduceri de taxe „șoc“, cum sp
u
n ei. Reduceri de taxe „șoc“ a anunțat însă și guvernul social-democrat al premierului Victor Ponta.
În primul rând ar fi vorba despre o reducere cu patru puncte a TVA, de la 24% la 20%, într-o primă etapă (2015). Apoi de reevaluarea accizelor și a taxelor pe proprietate (inclusiv eliminarea atât de controversatei taxe pe stâlp). Costul estimat de guvern: 16 miliarde de lei în 2016, dar care ar urma să fie recuperat în cea mai mare parte din creșterea consumului (9 miliarde de lei).
Președintele Klaus Iohannis a ridicat însă din umeri a nedumerire față de acest „plan“ care, spune el, nu i-a fost prezentat în prealabil. O întrebare o pune Iohannis: de unde va avea guvernul bani să acopere golul temporar din vistierie ca urmare a reducerii de taxe? Însă acee
a
și întrebare va fi pusă și în momentul în care PNL, partidul președintelui, va anunța planul său economic și, foarte probabil, o cotă unică de 12%.
Toate cifrele sunt astăzi de partea economiei. Există un optimism în piață cum nu a mai fost înregistrat de șapte-opt ani. Un studiu al Ernst & Young publicat săptămâna trecută arată că 90% dintre liderii de business din România sunt încrezători în creșterea afacerilor lor în acest an. Mai mult, 48% dintre ei, aproape unul din doi, deci, pariază pe o creștere de peste 10% a afacelilor. Astfel de cifre nu s-au mai văzut de dinainte de criză. Totul pare că merge bine, dar nimic fundamental nu se schimbă, în esență.
Totuși, unul dintre bancherii de top, Nicolae Dănilă, își pune întrebarea: de ce nu se reiau inv
e
stițiile, în condițiile în care dobânzile au ajuns la niveluri scăzute, iar lichiditatea din piață este abundentă?
Dacă ne uităm pe datele INS, investițiile în economie au scăzut cu peste 9% în primele două trimestre din 2014 și abia în al treilea au crescut cu 0,1%. Sigur că gâtuirea cheltuielilor de investiții ale statului în favoarea celor de consum (majorarea salariilor în administrație) au avut rolul lor. Dar și investițiile private au stagnat, iar taxa pe stâlp a avut un rol covârșitor aici.
Ce este de făcut cu o economie care este pe pistă, care este pregătită de zbor, dar nu decolează încă?
Radu Timiș, proprietarul producătorului de mezeluri Cris-Tim, companie cu afaceri de peste 80 de milioane de euro în 2014, opinează că economia va căpăta încred
e
re dacă într-adevăr taxele vor fi micșorate, cum promit și guvernul, și opoziția. El spune că vânzările vor crește astfel, iar statul va recupera de aici golul din buget. Creșterea consumului va aduce bugetului 175 de milioane de euro numai din procesarea de carne, întrucât scăderea TVA la 20% va micșora prețul la raft cu 16-18%, ceea ce va antrena o creștere de consum de 20%.
Premierul cotei unice este de aceeași părere. Tăriceanu, premier liberal ce susține, paradoxal, un guvern de stânga (el este și președintele Senatului), spune: “Salut această filosofie a guvernului care, prin reduceri de taxe, va impulsiona consumul. Doar prin consum economia își poate reveni. Suntem pe un trend ascendent, trebuie să avem curaj!“.
0 comments :
Trimiteți un comentariu