Gabriel Selischi, 48 de ani, românul care din septembrie anul trecut are pe mână cea mai mare comoară din portofoliulPetrom
, activitatea de explorare și producție, spune că pariul Petrom cu Marea Neagră va continua, aceasta fiind zona cu un potențial bun de noi descoperiri.
WikiZF: Profilul companiei Petrom
Cine este însă Gabriel Selischi, cel care are grijă de aproape toată producția de petrol a României și de jumătate din extracția de gaze, pe scurt de 6,5 mld. dolari anual?
„Marea Neagră este o zonă foarte importantă pentru OMV Petrom, o zonă în care există în continuare potențial pentru noi descoperiri. În prezent, producția din zona de mică adâncime a Mării Negre reprezintă circa 18% din producția totală de hidrocarburi a companiei în România“, spunea în 2012 Gabriel Selischi, membru al directoratului OMV Petrom, responsabil pentru zona de explorare și producție, o prezență discretă în mediul de business local.
Gabriel Selischi este al treilea român din echipa de management a Petrom, numirea lui având loc după cea a Marianei Gheorghe în funcția de CEO și cea a lui Cristian Secoșan, care este responsabil pentru divizia de gaze și energie. Numirea lui în această funcție a fost anunțată la finalul lunii martie 2013, dar a intrat în vigoare în septembrie anul trecut.
Selischi a studiat ingineria la Institutul Politehnic București. Înainte de a intra în Petrom, Selischi a activat ca senior manager la Schlumberger, cel mai mare furnizor global de tehnologie și soluții pentru industria petrolieră. În 2006 s-a alăturat echipei Petrom E&P; (explorare și producție), unde a ocupat funcția de director de strategie, proiecte & inginerie și director al unității de afaceri zone de producție interne.
De-a lungul carierei Gabriel Selischi, directorul de explorare și producție al Petrom, a lucrat în mai multe țări din Uniunea Europeană, Africa de Sud, Algeria și Angola.
Petrom, singurul producător de petrol și gaze din România, a identificat un nou zăcământ de hidrocarburi în județul Buzău, din care ar putea extrage până la 2.100 de barili pe zi, echivalentul a 45 de milioane de dolari pe an la actualul preț al petrolului, aceasta fiind cea mai importantă descoperire din ultimii 30 de ani din zona Munteniei.
Importanța acestui anunț vine din faptul că descoperirea a fost făcută într-o zonă exploatată mai bine de 50 de ani, demonstrând faptul că odată cu avansul tehnologic există încă un potențial de hidrocarburi onshore pentru România, chiar dacă extracția de petrol și gaze a început în urmă cu mai bine 150 de ani.
„Este cea mai mare descoperire din ultimii 30 de ani în zona Munteniei. Anul acesta, am avut cel mai ridicat nivel al investițiilor pentru explorare postprivatizare. Este important să continuăm activitatea de explorare în condițiile în care 90% din zăcămintele pe care le operăm sunt mature și au atins vârful de producție cu mulți ani în urmă. În prezent, furnizăm circa 40% din necesarul de țiței și gaze al României“, a declarat Gabriel Selischi
0 comments :
Trimiteți un comentariu