Evoluția prețurilor mediane de tranzacționare (preț/mp) în 24 de zone ale Bucureștiului

Știrea a fost publicată duminică, 22 februarie 2015, 16:01 în categoria

Evoluţia preţurilor mediane de tranzacţionare (preţ/mp) în 24 de zone ale Bucureştiului Prețul median de tranzacționare al apartamentelor din București a cres­cut în ultimul trimestru al anului trecut cu aproape 1%, până la 947 de euro/metrul pă­trat, potrivit raportului de piață AEEF MLS Market Report, realizat de Departa­men­tul de Analiză și Eva­luare Economico-Financiară din cadrul ASE București pe baza infor­ma­țiilor furnizate de Serviciul de Listare Mul­tiplă Flexmls România.

Acesta este un prim raport care anali­zează evoluția prețurilor din București din perspec­tiva valorilor de tranzacționare ob­ținute de la vânzători și agenți imobiliari, în studiu fiind cuprinse 10.700 de tranzacții realizate în ultimii doi ani.

În ultimul trimestru al anului trecut, pre­țurile de tranzacționare din București variau între 840 de euro/mp în zona Berceni - Apă­rătorii Patriei și ajungeau la 1.467 de euro/mp în zona Cotroceni, potrivit stu­diului citat, care a împărțit Bucureștiul în 24 de zone.

Față de trimestrul trei din 2014, pre­țurile pe metrul pătrat au crescut în 14 dintre cele 24 de zone analizate, cele mai impor­tante aprecieri fiind consemnate în Cotro­ceni (40,1%) și Primăverii - Aviatorilor (13,3%), două zone de lux din București. În schimb, într-o serie de cartiere secundare precum Titan, Militari, Drumul Taberei sau Rahova tendința de scădere a prețurilor s-a menținut și în ultimul trimestru al anului trecut, direcție reflectată și din evoluția Indicelui Imobiliar al ZF, care analizează oferta de apartamente vechi cu trei camere.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristi Moga

0 comments :

Trimiteți un comentariu