Companiile din energie nu au mai așteptat o nouă strategie energetică pentru a-și decide direcțiile de dezvoltare, iar unele și-au întins deja antenele în vederea extinderii în țară sau în regiu
ne.
Acesta e
ste u
n sem
nal c
ă statu
l
trebuie să
co
opereze cu acționarii privați pentru a asigura managementului libertatea să aloce resursele companiilor către planuri de dezv
o
ltare viabile, spun a
nal
iștii BCR.
„
Piața o ia înaintea unei strategii ideale croite în birouri. Asta s-a văzut în faptul că Electrica și Nuclearelectrica au încercat să se consolideze prin achiziția unei filiale de distribuție de la Enel“, a spus Mihai Căruntu, șeful departamentului de cercetare al BCR, într-o conferință.
Chiar dacă tranzacția nu s-a mai concretizat, anunțul Electrica (simbol bursier EL) și Nuclearelectrica (SNN) că analizează preluarea activelor unui jucător străin a arătat că societățile de stat încearcă să preia inițiativa și să nu mai aștepte să fie a
b
ordate
d
e investitorii „s
trate
gici“
. Ele
ctrica
i
a în calcul
co
nsolidarea acționariatului prin preluarea acțiunilor deținute de Fondul Proprietatea (FP), dar și extin
d
erea activității pest
e
granițe, eventual pr
int
r-o tranzac
ț
ie în Republica Moldova. După un an cu profit record, Hidroelectrica își propune la rândul său să iasă la cumpărături în regiune.
Proiecte uriașe
Pe de altă parte, companiile din energie sunt în continuare implicate într-un număr mare de proiecte pe care statul le consideră strategice, însă de a căror viabilitate nu a reușit să-i convingă și pe acționarii privați. În pofida opoziției Fondului Proprietatea, care deține 9% din companie, Nuclearelectrica este implicată în trei proiecte majore: construirea a două noi reactoare nucleare, rea
l
izarea
u
nui cablu electri
c sub
marin
până
în Tur
c
ia, hidroce
ntr
ala de pompaj Tarnița-Lăpuștești. Costul cumulat al acestor investiții depășește 7 miliarde de euro.
0 comments :
Trimiteți un comentariu