Giganții din industria cimentuluiLafarge
și
Holcim
vor merge mai departe cu proiectul de fuziune, după ce la finalul săptămânii trecut au agreat ca acționarii grupului francez să primească câte nouă acțiuni Holcim pentru fiecare zece acțiuni Lafarge pe care le dețin, deși înțelegerea inițială viza o rată de schimb egală, potrivit agenției de presă Reuters.
Totodată, poziția de CEO a noului grup, care va avea vânzări de peste 30 de miliarde de euro la nivel internațional, nu va mai fi încredințată francezului Bruno Lafont, actualul șef al Lafarge, așa cum se negociase inițial. Deocamdată nu s-a luat o decizie privind numele celui care va prelua conducerea noului gigant din industria materialelor de construcții, LafargeHolcim, astfel că rămân încă semne de întrebare privind viitorul fuziunii, având în vedere că între cele două grupuri ar putea apărea noi disensiuni pe această temă, spun analiștii întrebați de Reuters. Mai mult, modificarea ratei de schimb a acțiunilor poate semnala faptul că această fuziune nu mai este una a „egalilor“, așa cum a fost promovată încă de anul trecut, când tranzacția a fost pentru prima oară anunțată.
0 comments :
Trimiteți un comentariu