Dacia va prezenta șapte premiere în cadrul Salonului Auto de la Geneva, din care una reprezintă o nouă versiune pentru SUV-ul Duster și șase ediții limitate, câte una pentru fiecare model din gama sa, realizate cu ocazia împlinirii a zece ani de când a fost relansat brandul pe piața europeană.În 2005, la insistențele presei și clienților vest-europeni Renault a luat decizia de a lansa marca românească și în Occident, nu numai pe piețele emergente, așa cum era stabilit inițial. Cea mai importantă premieră a Dacia de la Geneva va fi noul Duster echipat cu motorul pe benzină de 1,2 litri TCe supraalimentat, 125 CP, cuplat la o transmisie 4x4 și care va respecta direct normele de poluare Euro 6. Până în prezent motorul era disponibil doar în varianta cu tracțiune față și respectând normele Euro 5. Trecerea la noile standarde se va realiza pentru întreaga gamă Dacia după data de 31 august anul acesta.
Totodată, Dacia va prezenta o ediție aniversară a modelelor sale. Acestea vor veni în noua culoare Albastru Cosmos și vor fi disponibile cu o ediție îmbunătățită a sistemului multimedia Media Nav în versiune Evolution și cu tapițerie Albastru Sombre. În ceea ce privește echiparea, mașinile vor veni cu sistem de climatizare, tempomat și volan din piele. Sistemul multimedia va dispune de conexiune prin USB și Bluetooth cu telefoanele de tip smartphone cu sistem de operare Android sau iOS.
În cadrul Salonului, Renault va prezenta crossoverul compact Kadjar, model realizat prin combinarea platformei tehnice preluate de la modelul Nissan Qashqai cu noua linie de design a Renault implementată de designerul Laurens van den Acker. De asemenea, constructorul francez va veni la Geneva și cu o versiune îmbunătățită a modelului electric ZOE, ce va fi disponibil și în România în primăvara acestui an. Printre cele mai spectaculoase premiere se numără și noul supercar Ford GT, noul Audi Q7, Audi R8, Bugatti Veyron Grand Sport Vitesse la Finale, ediția de final de producție pentru cel mai rapid automobil de serie din lume, Ford Focus RS, dar și limuzina de lux Mercedes-Maybach Pullman.
Ce aduce Geneva 2015
În cadrul Salonului Auto de la Geneva, care începe astăzi pentru presă și joi pentru public, vor fi prezentate în total 131 de premiere mondiale și europene. În total, vor fi 220 de expozanți din 30 de țări ce vor împărți o suprafață de 110.000 mp. Cu toate că este mult mai restrâns comparativ cu saloanele de la Frankfurt sau Paris, Geneva este privit, ca și Elveția, ca un „teritoriu“ neutru, nefiind dominat nici de mărcile germane și nici de cele din Franța.
0 comments :
Trimiteți un comentariu