Bacșișul va fi impozitat cu 16%, fie ca venit, fie ca profit

Știrea a fost publicată joi, 16 aprilie 2015, 02:04 în categoria

Bacşişul va fi impozitat cu 16%, fie ca venit, fie ca profit Industriile în care se primește „bacșiș“ („tip“) vor avea de ales între a socoti acest tip de venit extraordinar până acum nefiscalizat drept „venit al salariaților“ sau „profit al companiei“, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență a guvernului.

Prin urmare, dacă proiectul devine lege în această formă, bacșișul va fi evidențiat pe un bon fiscal separat fiind impozitat cu 16%, firma urmând să aleagă dacă sumele suplimentare vor fi contabilizate ca profit sau vor fi distribuite salariaților ca venit.

Guvernul estimează că va colecta la bugetul de stat, în urma fiscalizării bacșișului, 154 milioane lei în acest an, 300 milioane lei anul viitor, 319 milioane lei în 2017 și 338 milioane lei în 2018, respectiv 1,11 miliarde lei în circa trei ani și jumătate.

Acest lucru înseamnă că guvernul a estimat piața bacșișului undeva la 1,8 miliarde de lei anual.

Prin bacșiș se înțelege orice sumă de bani oferită în mod voluntar de client, în plus față de contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate de către operatorii economici, precum și restul dat de vânzător clientului și nepreluat de acesta în mod voluntar. Bacșișul nu poate fi asimilat unei livrări de bunuri sau unei prestări de servicii, se arată în proiect.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Raluca Ghinea

0 comments :

Trimiteți un comentariu