Francezii de la BlaBlaCar atacă România la scurt timp după intrarea Uber pe plan local

Știrea a fost publicată joi, 16 aprilie 2015, 05:49 în categoria

Francezii de la BlaBlaCar atacă România la scurt timp după intrarea Uber pe plan local Compania franceză BlaBlaCar, care oferă un serviciu de transport pe distanțe lungi prin intermediul unei platforme online, și-a extins operațiunile în Europa Centrală și de Est, inclusiv în Ro­mânia, prin preluarea start-up-ului ungar Auto­Hop, potrivit presei internaționale. Auto­Hop este prezent în Un­garia, Serbia, Croa­ția și Ro­mânia. BlaBla­Car conectea­ză prin intermediul unei platforme online, disponibilă atât ca aplicație web, cât și ca apli­ca­ție mobilă, șoferii și pasagerii care au nevoie să călă­to­rească pe distanțe lungi, pentru a împărți costurile unei curse.

Intrarea companiei franceze pe plan local vine la scurt timp după ce și americanii de la Uber au lansat la rândul lor un serviciu de „ridesharing“ în România, care se axează însă pe transportul urban. Aplicația Uber le permite utilizatorilor de smartphone să găsească un șofer care să îi transporte în regim de taxi.

Odată cu achiziția AutoHop, BlaBlaCar a cumpărat și principalul său competitor din Eu­ropa - grupul german Carpooling.com. În urma preluării platformei Carpooling.com, compania franceză devine liderul pieței europene de ridesharing, cu o cotă de peste 90% pe piețele mari din Europa, precum Germania, Spania și Italia.

Nicolas Brusson, unul dintre fondatorii Bla­Bla­Car, a afirmat că preluarea Car­pooling și AutoHop reprezintă „ultimul pas în consolidarea în Europa“, compania putând să se orienteze spre piețe emergente din Asia și America de Sud.

Deși compania franceză nu a făcut publice sumele plătite pentru preluarea competitorilor săi, mai multe surse au declarat că grupul Car­pooling a fost evaluată la câteva zeci de milioane de dolari. În urma încheierii tranzacțiilor, BlaBlaCar își va asigura prezența în 18 țări și va avea o bază de 20 de milioane de utilizatori la nivel mondial, devenind una dintre cele mai importante platforme de ridesharing la nivel mondial. În ultimele luni, BlaBlaCar a început să funcționeze în Rusia, Turcia și India.

BlaBlaCar, înființat în 2004, este unul dintre cele mai puternice start-up-uri din domeniul tehnologiei, atrăgând 100 mil. dolari în luna iulie 2014 de la investitori ca Index Ven­tures. Valoarea companiei este estimată la 1 mld. dolari. Bla­Bla­Car a obținut și aprobarea autorităților de reglementare din întreaga lume, modelul său de afacere fiind diferit de cel al controversatei aplicații Uber. Șoferii BlaBlaCar nu obțin profit în urma serviciilor oferite, pasagerii plătind doar prețul combustibilului consumat în timpul călătoriei și eventuale alte costuri presupuse de respectiva cursă.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ioana Nita

0 comments :

Trimiteți un comentariu