Piețele lumii sunt amenințate de o furtună perfectă. Șocurile ascensiunii dolarului vor zgudui mai ales lumea emergentă

Știrea a fost publicată joi, 16 aprilie 2015, 02:29 în categoria

Pieţele lumii sunt ameninţate de o furtună perfectă. Şocurile ascensiunii dolarului vor zgudui mai ales lumea emergentă Datoriile în dolari ajunse la niveluri extreme în afara SUA, ascensiunea monedei americane ca urmare a „normalizării“ politicii monetare a Washingtonului, încetinirea dramatică a economiei chineze și creșterea agresivă a prețurilor proprietăților imobiliare , toate acestea au potențialul de a crea o furtună perfectă pe piețele mondiale care va zdruncina mai ales lumea emergentă.

Fondul Monetar Internațional a avertizat că probabilitatea este mare ca Rezerva Federală americană să majoreze dobânzile mai accentuat decât se așteaptă piețele, ceea ce va umfla prețurile activelor pe diferite piețe și va întări dolarul, iar șocul aprecierii va lovi cea mai mare parte a lumii în curs de dezvoltare.

Ann Pettifor, economist și autor al unor lucrări științifice în care a anticipat încă din 2003 venirea marii crize financiare mondiale și a celei a datoriilor, crede că „vom avea încă o criză financiară. Brazilia are deja probleme mari din cauza întăririi dolarului. Mi-e teamă să mă gândesc la ceea ce se întâmplă în Africa de Sud. Apoi mai este și Malaiezia. Am ajuns de unde am plecat, iar pentru mine acest lucru este înfiorător“.

Sete de dolari

Ascensiunea meteorică a dolarului a fost perturbată în ultimele zile câteva hopuri – vești dezamăgitoare de pe piața americană a muncii și din sectorul vânzărilor de retail – însă unii analiști cred că lumea este departe de a fi saturată cu dolari, iar cererea pentru moneda americană va persista. Unul dintre acești analiști este Stephen Jen, fost economist la FMI.

Cererea de dolari și implicit ascensiunea monedei vor fi susținute de faptul că guvernele și companiile din afara SUA au datorii record în dolari de 9.000 de miliarde de dolari, față de 6.000 de miliarde în 2008. Aproape jumătate din sumă reprezintă datorii făcute de economiile emergente. O mare parte dintre acestea trebuie rambursate în următorii ani, notează Bloomberg, care citează date ale Băncii Reglementelor Internaționale.

În plus, băncile centrale care și-au redus rezervele de dolari încep să acumuleze din nou monedă americană, ceea ce reprezintă cerere suplimentară. Ponderea dolarului în rezervele valutare globale s-a diminuat la nivelul record de 60% în 2011, de la 73% cu zece ani mai devreme. De atunci ponderea a urcat la 63%.

Brazilia, Rusia și alte economii emer­gente, în special din Asia, s-au îm­prumutat mai ales în dolari când banca centrală a SUA a inundat piețele lumii cu lichiditate ieftină, scrie The Telegraph.

FMI a avertizat că o mare parte din datoriile companiilor nu sunt tranzac­ționabile. De aceea companiilor le lipsesc „amortizoarele naturale pentru venituri“ care le pot ptoteja de o lovitură dublă din partea creșterii costurilor de finanțare și a ascensiunii dolarului.

Că astfel de situații pot provoca durere a demonstrat, la o scară mai redusă, criza creditelor în franci elvețieni din Europa Centrală și de Est.

Din 2008, producătorul rus de gaze naturale Gazprom, compania spaniolă de telefonie Telefonica și ArcelorMittal, cel mai mare producător de oțel din lume, au strâns fiecare 12 miliarde de dolari. Franța și Suedia sunt printre cei mai mari emitenți de obligațiuni în dolari. Aceste guverne s-au împrumutat cu mai mult de 100 de miliarde de dolari.

Stele căzătoare

Cele mai mari economii emergente ale lumii nu mai au forța necesară pentru a rezista tuturor efectelor șocurilor provocate de dolar. O excepție poate fi India, a cărei economie va crește probabil cu 7,5% anul acesta și următorul. De altfel, în 2015 China va întrece pentru prima dată în istoria modernă China la dinamica avansului economic.

Rusia va intra în recesiune anul acesta, pe măsură ce prăbușirea prețu­lui petrolului și sancțiunile occidentale „mușcă“ tot mai adânc. Economia rusească s-ar părea să fi început să simtă impactul unor defecte structurale încă dinainte de a începe campania de pedepsire a Ucrainei. Războiul sancțiunilor folosește Moscovei drept țap ispăși­tor pentru managementul economic defectuos. Brazilia se va confrunta și ea anul acesta cu recesiunea. Prăbu­șirea pre­țurilor unor materii prime și scandalurile de corupție în care îi sunt prinși politicienii de top îi vor accentua durerea. „În special economiile emergente sunt expuse: se pot confrunta cu inversarea fluxurilor de capital, mai ales dacă dobânzile pe termen lung din SUA cresc rapid, așa cum s-a întâmplat în mai-august 2013“, explică FMI.

Dar durerea cea mai mare ar putea-o aduce China, cea mai mare economie emergentă. Primul trimestru al acestui an, cu o creștere de 7%, cea mai slabă din ultimii șase ani, reprezintă probabil sfârșitul erei „stelare“ pentru această economie.

Încetinirea trimite șocuri pe fronturi multiple, de la industria minereului de fier la piața imobiliară mondială și cea a luxului, notează Financial Times. Măsurile de stimulare luate de Beijing, care includ două reduceri ale dobânzilor începând cu noiembrie, au potolit aprecierea monedei chinezești și au trezit temeri că va urma o migrație a capitalului în afara țării. Aceasta ar putea exacerba distorsiunile deja făcute în diferite părți ale lumii de investitorii imobiliari chinezi, plecați în căutarea adăpostului pentru averile lor.

Febra imobiliară

Brokerii imobiliari estimează că clienții chinezi sunt acum cea mai mare forță pe piețele imobiliare din SUA, Marea Britanie și Australia. Singapore a reacționat impunând taxe imobiliare punitive pentru a ține prețurile jos, în beneficiul singaporezilor.

Aceasta în condițiile în care în diferite părți ale lumii creșterile prețurilor imobiliare au devin tot mai „agresive“, alimentând temeri că pe piețe se formează o bulo imobiliară mondială. Amintirea efectelor dezastruoase pe care le-a avut spargerea unor astfel de bule în SUA și Spania sunt încă vii.

Principalul factor din spatele creșterii prețurilor sunt yieldurile excepțional de reduse ale obligațiunilor, care fac proprietățile să fie mai „apetisante“ pentru investitori decât datoriile.

O febră a achizițiilor imobiliare a cuprins piețele. În aceast context acțiunile companiilor imobiliare listate au randamente cu mult peste cele medii ale burselor.

Mai multe din cele mai înalte clădiri londoneze și-au schimbat la preșuri record proprietarii în ultimul an. Una dintre aceste clădiri este Turnul HSBC din Canary Wharf.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Cojocaru

0 comments :

Trimiteți un comentariu