Retailerul de electro⁢ Domo, care a trecut prin cinci schimbări de acționari și un proces amplu de restructurare, are o singură variantă de magazine pentru extindere în acest an: chioșcuri de 10 metri pătrați în care comercializează doar telefoane, tablete și laptopuri și care sunt deschise sub brandul Domo Pop Up. Telefoanele, tabletele și laptopurile sunt cele mai dinamice segmente din retailul de electro⁢, o piață care s-a întors anul trecut la 2 miliarde de euro.„Preconizăm că până la sfârșitul anului vom avea aproximativ 50 de magazine de tip Pop Up în toată țara“, spune Simona Vasiliu, marketing manager al Domo de la începutul acestui an.
Absolventă a Facultății de management din cadrul Academiei de Studii Economice și al unui master în Marketing și Relații Publice tot în cadrul ASE, Simona Vasiliu a lucrat mai bine de un deceniu în marketing pentru companii din retail sau din producția de electrocasnice.
Magazinele Pop Up au fost lansate la finalul anului trecut și reprezintă un nou concept pentru retailerul care deține și circa 90 de magazine clasice, cu suprafețe care pornesc de la câteva sute de metri pătrați și ajung la peste 2.000 de metri pătrați, potrivit ultimelor date ale ZF. La deschiderea primului magazin oficialii companiei anunțau planuri pentru 100 astfel de magazine până la finalul anului, însă între timp așteptările au fost temperate.
„În acest moment deținem aproape 90 de magazine cu suprafețe generoase, poziționate în centre comerciale cu trafic intens sau în (zone stradale -n. red.) marile orașe din țară, platforma online www.domo.ro și cinci magazine de tip Pop-Up. Am închis (în 2014,n. red.) doar nouă magazine aflate în zone cu putere redusă de cumpărare.“
De la 130 la 90 de magazine în trei ani. Eugen Petrov, al șaselea acționar
Domo a început un proces de restructurare acum trei ani și jumătate, când numărul de magazine clasice depășea 130. De atunci compania a închis centrele neprofitabile, fie cu suprafețe prea mici, fie în zone fără vad. Între timp compania a continuat restructurarea deși conducerea ei a trecut prin mai multe mâini, la fel și acționariatul.
În toamna anului trecut, omul de afaceri austriac Eugen Petrov, despre care există puține informații, a preluat compania Domo Retail, potrivit anunțului făcut atunci de companie. Oficialii Domo nu au comunicat cine este fostul acționar, care controla retailerul printr-o entitate înregistrată în Cipru. Potrivit datelor din piață, în spatele companiei cipriote se afla Țvetan Vassilev, miliardarul bulgar implicat direct în criza bancară care a măcinat Bulgaria în urmă aproape un an. Vassilev a fost considerat de Forbes cel mai influent om din Bulgaria, însă anul trecut pe numele său se emisese un mandat internațional de arestare.
Reprezentanții Domo nici nu au confirmat, nici nu au infirmat anterior informațiile potrivit cărora Vassilev este cel care controlează din umbră retailerul electro&IT.; Petrov este pentru Domo al șaselea acționar, compania cu o istorie de peste două decenii trecând prin mai multe mâini în ultimii ani.
Astfel, inițial, în 2007, omul de afaceri Lorand Szarvadi, fondatorul Domo, vinde pachetul majoritar de acțiuni către fondul de investiții Trans Balkan Investment (fostul Equest Investment Balkans). Cinci ani mai târziu a urmat o altă tranzacție, iar de atunci alte trei. Compania a schimbat în această perioadă și mai mulți directori executivi.
Kim Koellner este primul CEO străin al Domo, înlocuindu-l acum circa un an și jumătate pe Dragoș Dinu. Anterior compania a fost condusă timp de aproape două decenii de fondatorul său Lorand Szarvadi. Domo a fost creat în urmă cu circa două decenii de către Lorand Szarvadi, iar în prima fază importa și distribuia mărci internaționale precum Zanussi, Bosch sau Electrolux. Primul magazin a fost deschis în 1996, la doi ani după înființare, iar astăzi rețeaua numără aproape 90 de magazine. Planurile actuale ale companiei vizează expansiunea directă prin deschideri, dar și printr-o achiziție.
0 comments :
Trimiteți un comentariu