Fondul suveran al Norvegiei produce mai mulți bani decât poate cheltui guvernul

Știrea a fost publicată vineri, 1 mai 2015, 04:55 în categoria

Fondul suveran al Norvegiei produce mai mulţi bani decât poate cheltui guvernul Fondul suveran al Norvegiei, alimentat cu bani din petrol, nu doar că a făcut în primul trimestru mai mulți bani decât a putut cheltui guvernul, dar a și în­registrat cel mai bun randament trimestrial din istoria sa, de 5,3%. Poate nu degeaba fiecare norvegian este milionar, cel puțin la nivel teoretic.

În timp ce guvernul de la Oslo cheltuie în medie 300 de miliarde de coroane norvegiene (35,6 de miliarde de euro) într-un trimestru, fondul a generat 401 miliarde de coroane (47,6 de miliarde de euro) în primul trimestru, relatează Financial Times.

Fondul suveran al Norvegiei, al șaptelea mare exportator de petrol la nivel mondial, este administrat de o divizie a băncii centrale norvegiene și colectează taxele din afacerile cu petrol pentru a le investi mai ales pe burse.  Valoarea de piață a fondului se situa la 7.000 miliarde de coroane (832,4 miliarde de euro) la finalul lunii martie, aproape de două ori mai mare decât Produsul Intern Brut al Norvegiei, care a fost de 458,2 miliarde de euro în 2014.

Contribuția de cinci miliarde de coroane a guvernului norvegian la fondul de investiții din primul trimestru reprezintă cel mai scăzut depozit făcut de executivul de la Oslo din 1999 până în prezent.

Un rol important în generarea veniturilor record din primele luni ale anului l-a avut creș­terea randamentului investițiilor din Europa, datorită revenirii pie­țelor în urma măsurilor de stimulare a econo­miei luate de Banca Centrală Europeană.

De la începutul anului trecut, fiecare norvegian este milionar, cel puțin la nivel teoretic. Va­loarea fondului  a ajuns la 5.100 de mi­liarde de coroane (829 mld. dolari) în ianuarie 2014, în timp ce populația nu­mără sub 5,1 milioane de locuitori, potrivit CNBC. Astfel, fiecărui nor­vegian i-a revenit, în medie, 1 milion de coroane. Această sumă s-a majorat însă până în prezent, datorită extinderii fondului.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Luiza Chiroiu

0 comments :

Trimiteți un comentariu