Adrian Vasilescu, BNR: Ce-i în PIB și ce ajunge în buzunare

De ani buni, practic din 2011, avem creștere economică plus. Rata anuală a inflației e în jur de 1% iar creditul de consum ia avans, deși cu frâna de mână trasă. Activitatea bancară se mișcă și ea… nu numai către pozițiile dominante ale economiei, ci și spre populație. Dar marea masă a populației constată că, din ceea ce se realizează, gustă cu lingurița.

Adevărul este că, în general, când crește PIB-ul nu cresc concomitent și sumele de bani din buzunare. Banii disponibili. Vor mai trece ani, iar, până atunci, stilul de viață de zi cu zi îi va obliga pe cei mai mulți să-și restrângă drastic cheltuielile. O schimbare a stilului de viață nu va veni numai de la un PIB cu plus. Va fi nevoie și de o nouă tablă de valori, care să pună într-o altă ecuație, mai apropiată de cerințele eficienței, proprietatea, munca, producția, venitul și consumul. Într-un cadru economic pe care numai o piață funcțională consolidată îl poate asigura.

Drumul către această nouă tablă de valori a început cu macrostabilizarea. Ca să fie aduse în limite adecvate inflația, banii, cursul valutar, deficitele, împrumutul public, dobânzile. Acum, după ani îndelungați de strădanii, sunt îndeplinite nu doar cele cinci criterii de convergență nominală pentru euroaria, ci și cele din tabloul de bord european. Normal era însă ca, imediat, să avanseze și microstabilizarea: oxigenarea companiilor care suflă greu. Cu deosebire cele de stat.

La noi însă, ani la rând, însăși macrostabilizarea  s-a poticnit deseori din pricina șovăielilor. Din această cauză, în primul rând, a fost greu de trecut dincolo de porțile companiilor. Or, fără o reformă radicală a întreprinderilor nu vom ajunge la dezvoltarea dorită. O reformă care să înceapă de la vârf. Căci fără manageri competenți, îndrăgostiți de eficiență și de performanțe, nu vom reuși.

Noii răsfățați ai istoriei sunt managerii. Dar nu puțini dintre ei țipă mai tare decât Napoleon că au nevoie de bani. Departe de a-și fi pierdut rolul de “nerv al războiului”, piața banilor a devenit însă – prin excelență – “nervul economiei”.

Cuceritorii, de-a lungul istoriei, când plecau la răz­boi cereau bani. Când se întorceau de la război aduceau și mai mulți bani. Managerii, în lume, când încep o treabă cer bani. Când o sfârșesc primesc și mai mulți bani. Nu întâmplător, în economia mo­dernă, s-au creat două planuri de decizie: al celor care dau banii și al celor care multiplică banii - managerii.

Numai că la noi, deseori, oricât de mulți bani ar primi, nu le ajung. Pentru că nu doar banii contează. Ca să câștige cursa au nevoie de mai mult decât „bani, bani și iar bani”, cum exclama Napoleon. Au ne­voie, cu deosebire, de înțelepciune potrivit definiției date de Socrate: atitudine corectă față de realitate. Și nu poate fi, în acest moment al istoriei României, o atitudine mai corectă a societății românești față de realitate decât aderarea noastră la întărirea macrostabilității, concomitent cu restructurarea din temelie a companiilor. Și a managementului.

Și nici măcar un model bazat pe un raport echilibrat între producție și consum, pe investiții, pe inflație mică, pe cursuri stabile, pe un deficit bugetar care să se încadreze în cerințele europene… nu rezolvă lucrurile. Mai e nevoie de companii stabilizate, care să-și fi încheiat liberalizările, privatizările, restructurările, să-și fi asigurat funcționalitatea și un grad înalt de competitivitate. Altfel, bunăstarea rămâne o vorbă în vânt.

Sursa:
Ziarul Financiar