
Mai mulți observatori cred că din cauza blocajului în negocierile Atenei cu creditorii pentru continuarea finanțării Greciei în acest stat falimentar ar putea fi introduse în curând limite ale mișcărilor capitalului pentru a împiedica ieșirea lichidităților din bănci. Restricțiile ar putea include limitarea retragerilor de la bancomate, a transferurilor în străinătate și controale la vamă pentru împidicarea ieșirii valutei, scrie The Guardian.
Acțiunile de pe bursa de la Atena au scăzut ieri cu aproape 4%, ajungând aproape de cel mai redus nivel din vara anului 2012. Titlurile National Bank of Greece, una dintre cele mai mari bănci grecești, s-au prăbușit cu aproape 8%. Acțiunile Piraeus Bank, o altă mare bancă elenă, au pierdut aproape 9% din valoare. În ton cu bursa de la Atena, marile burse europene – DAX din Frankfurt, CAC 40 din Paris, IBEX din Madrid și FTSE MIB din Roma – au înregistrat scăderi.
Piețele sunt în vrie
Yieldurile obligațiunilor emise de Italia, Spania și Portugalia, cele mai vulnerabile economii din zona euro, au fost marți actorii unuia dintre cele mai serioase episoade de contagiune de după apogeul crizei datoriilor.
Randamentele titlurilor italiene cu scadența la 10 ani au urcat cu 10 puncte de bază, la 2,43%, cele spaniole au crescut cu 14 puncte de bază, la 2,52%, iar cele portugheze au sărit cu 16 puncte de bază, la 3,42%. Randamentele acestor trei țări sunt la cele mai ridicate niveluri din cel de-al treilea trimestru al anului trecut. Yieldurile spaniole sunt pe cale să înregistreze a opta săptămână consecutivă de creștere, cea mai lungă astfel de cursă din cel puțin 1994, scrie Reuters.
Revista germană Bild a dat „lovitura“ în presă și pe burse cu știrea că guvernul grec al lui Alexis Tsipras va căuta să întârzie plata unor datorii de 1,6 miliarde euro către FMI cu șase luni. Vestea a fost negată de Grecia. Scadența vine la sfârșitul acestei luni.
În schimb, într-un discurs incendiar, Tsipras a atacat FMI spunând că instituția financiară cu sediul la Washington are o „responsabilitate criminală“ pentru situația Greciei. Premierul socialist a mai explicat că adevăratele negocieri încep abia acum, că instituțiile care au dat Greciei împrumuturi vor să umilească Grecia și că folosesc negocierile pentru a-și demonstra forța, iar BCE insistă să „stranguleze“ financiar economia.
Turbulențele recente de pe piețe reflectă refuzul Greciei de a prezenta creditorilor noi planuri, deci de a negocia cu ei, la summitul Eurogroup de joi.
Pentru The Guardian, această atitudine este o „limită de netrecut“ clară trasată de Atena, care așteaptă acum ca instituțiile de finanțare să facă primul pas spre compromis. Guvernul grec a înaintat deja trei propuneri, considerate insuficiente de creditori.
Financial Times a anunțat că liderii UE discută organizarea unui summit de urgență pe tema Greciei duminică. Pentru vineri, Tsipras are planuri să călătorească la Saint Petersburg pentru a se vedea cu președintele Rusiei Vladimir Putin, notează eKathimerini.
Premierul Finlandei Juha Sipila a declarat că va fi nevoie de un „miracol“ pentru ca Grecia și creditorii să ajungă la un compromis înainte ca bailout-ul Greciei să expire la sfârșitul lunii iunie.
Între timp, unele sondaje de opinie arată că euro începe să-și piardă strălucirea în ochii grecilor.
Probabilitatea ca Grecia să intre în incapacitate de plată a datoriilor este de 50%, potrivit mai multor analiști intervievați de Reuters. Cu toate acestea, probabilitatea ca Grecia să iasă din zona euro este de doar 30%. Ei văd încă potențial ca părțile să ajungă chiar și în ultima clipă la un acord pentru ca Grecia să evite falimentul și ieșirea din zona euro, un eveniment fără precedent care ar putea avea pe piețele financiare magnitudinea prăbușirii băncii americane de investiții Lehman Brothers.
Pericolul Grexitului a fost citat de mulți analiști ca fiind cel mai mare risc pentru economia zonei euro.
Euro presează intrarea peste pragul de 4,5 lei
Cursul anunțat de BNR pentru un euro a crescut ieri la aproape 4,49 de lei, cu circa un ban peste nivelul înregistrat la ședința precedentă, în timp ce pe piața interbancară cotațiile s-au apropiat în prima parte a zilei de 4,5 lei, pe fondul situației tot mai tensionate de pe piețele internaționale generată de situația Greciei. Leul a ieșit în ultima săptămână din perioada de acalmie care a caracterizat piața valutară în ultimele luni și a urcat spre nivelul de la începutul anului. Cotațiile au variat într-un interval foarte îngust în jurul nivelului de 4,45 lei în ultimele trei-patru luni.
„Rezultatul negocierilor din Grecia și măsura în care a fost afectat sectorul bancar elen, în condițiile în care capitalul grecesc are o cotă de 13% din totalul activelor în România, sunt principalele riscuri cu privire la prognoza pentru cursul leu-euro. Un alt risc extern este proximitatea geografică a conflictului din Ucraina. Pe plan intern, vedem derapajul fiscal înainte de alegerile generale din 2016 ca principala amenințare”, scrie Chris Turner, șeful departamentului de strategie pentru piețele valutare în cadrul filialei de la Londra a ING Bank. În România activează patru bănci cu acționariat grecesc: Bancpost, deținută de EFG-Eurobank, Alpha Bank, Piraeus Bank și Banca Românească (deținută de National Bank of Greece).
Cele patru bănci au o cotă de piața de circa 13% și depozite atrase de la populație și companii de 4,3 mld. euro. Moneda europeană nu mai atinsese un nivel atât de ridicat în fața leului din 23 ianuarie, când BNR anunțase un nivel al cotației de 4,49 de lei. Euro a rămas pe parcursul săptămânii trecute peste nivelul de 4,46 de lei. De la începutul acestei luni și până ieri, euro a avansat cu 1,1% în fața monedei naționale. Referința anunțată de BNR pentru dolarul american a ajuns ieri la 3,99 de lei, în creștere ușoară față de ședința precedentă, în timp ce francul elvețian s-a apreciat la 4,28 de lei. Situația din Grecia și-a pus amprenta și pe piața titlurilor de stat.
Finanțele au împrumutat luni 300 mil. lei pe patru ani la un randament în creștere cu 0,4 puncte procentuale. „Evoluția a fost determiantă în principal de intensificarea percepției de risc politic pe plan intern, într-un context european caracterizat prin eșecul negocierilor între guvernul elen și creditorii săi”, scrie într-un raport al Băncii Transilvania semnat de Andrei Rădulescu, senior economist al băncii. Nivelul CDS (Credit Default Swap), care influențează costul finanțării externe, a crescut de asemenea la 121 de puncte de bază. Nivelul CDS fusese anterior în jurul nivelului de 110 puncte de bază.
Liviu Popescu
Bursa de la București scade pentru a doua zi consecutiv
Bursa locală era ieri în scădere cu 0,8% pentru a doua zi consecutiv, determinată în special de retragerea investitorilor de pe acțiunile companiilor din sectorul financiar.
Titlurile
BRD
, cea mai mare bancă listată și a doua din sistem după active, se corectau cu 1,55%, în timp ce
Banca Transilvania
(TLV), scădea cu 1%, iar acțiunile operatorului bursei (BVB) erau în regres cu 1,8%. Indicele BET-FI, care urmărește evoluția acțiunilor
Fondului Proprietatea
(FP) și ale celor cinci SIF-uri, era în scădere cu 1,1% spre sfârșitul ședinței de tranzacționare.
„Fondurile de investiții au participațiile răspândite în diferite piețe, și atunci când iau decizia de a se retrage din Europa din cauza problemelor din Grecia, de exemplu, își reduc expunerea pe toate aceste piețe. Suntem într-o piață interconectată, astfel că dacă celelalte suferă în jurul nostru și noi suntem afectați“, spune Mihai Chișu, broker la firma de intermediere Swiss Capital.
Radu Bostan
0 comments :
Trimiteți un comentariu