Un număr de 23 de pachete de acțiuni de pe RASDAQ și AeRO au fost scoase ieri la vânzare pe bursă prin metoda vânzării speciale la ordin, făcând obiectul unor executări silite. Vânzarea specială la ordin este o operațiune care se execută atunci când vânzătorul vrea să vândă dintr-un foc un pachet mai mare de 5% din acțiunile unei companii.Aceste acțiuni au fost folosite drept garanții în cadrul unor contracte încheiate de respectivele companii, iar acum executorul judecătoresc, respectiv biroul Nemeș Dan, încearcă recuperarea creanțelor. Printre pachetele de acțiuni executate silit se numără un pachet de 14,5% din capitalul Severmind Drobeta-Turnu Severin, 14,35% din acțiunile Unirea SA Cluj-Napoca sau 0,1% din Turism Covasna.
Vânzările la ordin permit și preluarea rapidă a unui pachet semnificativ de acțiuni, în condițiile în care, de obicei, acțiunile scoase la vânzare sunt ilichide, astfel că un investitor interesat ar trebui să aștepte mult timp pentru a acumula o poziție semnificativă. Inițiatorii ofertei pot cere vânzarea a „totul sau nimic“, ceea ce este imposibil pe piața obișnuită. Unele dintre aceste acțiuni, precum cele ale Zahăr Călărași sau Severmind, nu au mai fost tranzacționate de la începutul anilor 2000.
0 comments :
Trimiteți un comentariu