Firmele nu își mai țin banii la bancă pe termen lung

Știrea a fost publicată vineri, 18 septembrie 2015, 05:40 în categoria

Firmele nu îşi mai ţin banii la bancă pe termen lung Companiile aveau depozite noi cu scadența mai mare de doi ani în lei plasate la bănci în valoare de 9,8 milioane de lei (echivalentul a 2 mil. euro) în luna iulie, la jumătate față de luna precedentă, ceea ce reprezintă practic cel mai scăzut nivel din ultimii șapte ani, potrivit datelor BNR.

Spre comparație, în iulie anul trecut depozitele noi constituite de companii în monedă națională cu scadența mai mare de doi ani erau de 33 de milioane de lei.

„Este un semnal pozitiv pentru economie. Când ai un depozit de peste doi ani, înseamnă că timp de doi ani ai încrederea că nu ai nevoie de banii respectivi. Pe de altă parte, când ai depozite pe termen mai scurt înseamnă că începi să întrevezi niște posibilități de a folosi banii“, a explicat analistul economic Aurelian Dochia.

Depozitele companiilor sunt de obicei mai volatile decât cele ale clienților persoane fizice, banii fiind păstrați în conturi până când sunt demarate noi proiecte de investiții.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Liviu Popescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu