Unul dintre cei mai importanți bancheri români deține acțiuni de 8 mil. de lei la cel mai important dezvoltator imobiliar de pe piață

Știrea a fost publicată marți, 29 septembrie 2015, 17:06 în categoria

Unul dintre cei mai importanţi bancheri români deţine acţiuni de 8 mil. de lei la cel mai important dezvoltator imobiliar de pe piaţă Dan Pascariu, președintele Consiliului de Supraveghere al UniCredit, deține indirect un pachet de 171.421 de acțiuni la fondul imobiliar NEPI, proprietarul Mega Mall și Promenada Mall, potrivit unei raportări emise de fond pe bursa de la București.

La cel mai recent preț din piață, de 51,8 lei pentru o acțiune NEPI, pachetul deținut de bancher valorează 8,8 milioane de lei (2 mil. euro). Acțiunile sunt deținute indirect prin intermediul Garsol Limited.

Dan Pascariu este și președinte non-executiv al fondului de investiții.

Din portofoliul fondului de investiții fac parte proiecte precum Mega Mall, Promenada Mall, Vulcan Value Center, City Park Constanța, Ploiești Shopping City, Brăila Mall, Galați Shopping City.

De asemenea, NEPI deține și clădirile de birouri Floreasca Business Park, The LakeView din București, City Business Centre din Timișoara și The Office din Cluj.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Pricop

0 comments :

Trimiteți un comentariu