Brașov, Pitești, Craiova, Sibiu și Târgu-Mureș sunt orașele care se află acum pe harta marilor angajatori din IT și ar putea absorbi un procent important din creșterea din următorii doi ani în condițiile în care multinaționalele caută alternative la aglomeratele și scumpele centre din București, Timișoara sau Cluj-Napoca, potrivit unui raport realizat de Brainspotting, companie de consultanță în recrutare și selecție specializată în IT&C.;Cele cinci orașe furnizează anual aproximativ 1.500 de absolvenți de discipline IT&C;, conform datelor colectate de compania de consultanță.
Orașul Pitești, aflat la 117 km de București, începe să se dezvolte, chiar dacă mulți softiști din localitate s-au mutat la București pentru că au avut oportunități de dezvoltare mult mai generoase.
„Odată ce piața se va dezvolta, ei s-ar putea întoarce, odată ce tot mai multe companii sunt interesate de talentele furnizate de Pitești“, estimează reprezentanții Brainspotting.
În Craiova, cei aproximativ 450 de absolvenți provin de la Universitatea din Craiova, însă alți candidați din alte hub-uri importante nu sunt atrași de acest oraș. Târgu-Mureș furnizează 110 de softiști anual, dar care au tendința să se mute în Cluj.
România produce anual peste 100.000 de specialiști în IT.
0 comments :
Trimiteți un comentariu