„Această piață seamănă cu un dezastru“: Comerțul pe cea mai populară rută maritimă se prăbușește, iar marile porturi americane lâncezesc. Economia mondială este bolnavă

Știrea a fost publicată luni, 23 noiembrie 2015, 01:33 în categoria

„Această piaţă seamănă cu un dezastru“: Comerţul pe cea mai populară rută maritimă se prăbuşeşte, iar marile porturi americane lâncezesc. Economia mondială este bolnavă Din SUA, din Europa și chiar din China vin asigurări „oficiale“ că economiile sunt sub control și pe calea cea bună, însă în economia mondială intensitatea semnalelor de stres a ajuns la niveluri record.

Un indicator important al transportului internațional de mărfuri a atins minimul istoric, după ce în doar trei săptămâni traficul pe mare între Asia și Europa de Nord s-a prăbușit cu 70%. În SUA, la principalele terminale portuare s-a înregistrat prima scădere din ultimul deceniu a importurilor în plin sezon de transporturi.

Tot aici, companiile petroliere se așteaptă să fie lovite de un val de defaulturi provocat de prăbușirea cotațiilor țițeiului. Prețurile cuprului și nichelului, printre cele mai folosite metale industriale, sunt la cele mai scăzute niveluri din ultimii 6, respectiv 12 ani. Exporturile de ceasuri elvețiene consemnează cea mai amplă scădere din ultimii

șase ani.

Costurile transportului internațional al materiilor prime cu vaporul au scăzut la cel mai redus nivel înregistrat vreodată, scrie Bloomberg. Indicele Baltic Dry Index, indicator

al transportului naval pentru orice, de la cărbune la minereu de fier, a încheiat săptămâna trecută la 498 de puncte, o cotă nemaiatinsă în istoria de 30 de ani a indicatorului. Acest indice este considerat barometru al economiei mondiale. Durerea transportatorilor navali este provocată de economia Chinei, care după decenii de creștere accelerată, mai mult sau mai puțin credibilă, dă semne brutale că încetinește. China este printre cei mai mari consumatori de materii prime din lume.

„Această piață seamănă cu un dezastru și actualele cote reflectă tocmai aceasta. Pare înspăimântător și nu cred că va fi viață pe această piață în viitorul apropiat“, spune Eirik Haavaldsen, analist la Pareto Securities din Oslo. Tot China este cea care în anii de boom a adus indicatorul la maximul istoric în deceniul trecut. Achizițiile de minereu de fier ale acestei țări vor crește cu doar 1% anul acesta, cel mai lent ritm din șase ani, potrivit calculelor Clarkson Plc, cel mai mare broker din industria transportului naval. De asemenea, comerțul internațional cu această materie primă, pe baza căreia este fabricat oțelul, va avea cea mai slabă creștere de după 2001. Slăbește, de asemenea, cererea pentru cărbune, a doua cea mai transportată marfă. Baltic Dry Index s-a prăbușit cu peste 36% anul acesta.

De la Reuters vine o veste și mai înspăimântătoare. Prețurile transportului naval de mărfuri din porturile din Asia în cele din Europa de Nord s-au prăbușit cu 28% săptămâna trecută, au declarat pentru agenție o sursă care are acces la datele pe baza cărora este calculat Shanghai Containerized Freight Index. În trei săptămâni aceste costuri au scăzut cu 70%. Ruta Asia - Europa de Nord este cea mai aglomerată din lume.

În SUA, activitatea redusă din cele mai mari porturi provoacă temeri că economia încetinește. Importurile au scăzut atât în septembrie, cât și în octombrie la toate cele

mai mari trei porturi americane de mărfuri, potrivit cifrelor Zepol Corp., analizate de The Wall Street Journal. Între august și octombrie, importurile care trec prin terminalele

de containere din Los Angeles, Long Beach și New York au scăzut cu 10%. Perioada este de obicei una de vârf pentru transportul naval de mărfuri. Porturile în cauză pot primi jumătate din mărfurile intrate în SUA pe mare. Perioada analizată este, de asemenea, importantă pentru economia americană. Volumul mare al importurilor poate semnala încredere din partea producă torilor și retailerilor, or în acest sezon activitatea portuară nu a crescut, ci a scăzut considerabil.

Elvețienii nu au motive de bucurie din cauza a cel puțin unui indicator macroeconomic. Exporturile de ceasuri elvețiene, semn de bunăstare economică globală, au

plonjat cu 12% în octombrie. Livrările pe cea mai mare piață a acestei industrii, Hong Kongul, s-au prăbușit cu 39%.

„Anul 2015 este unul pe care producătorii de ceasuri ar vrea să-l uite“, spune Jon Cox, analist la Cheuvreux. Livrările către SUA s-au redus cu 12%. Exporturi mai mici

înseamnă cert un lucru: locuri de muncă desființate.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Cojocaru

0 comments :

Trimiteți un comentariu