O conversație cu un director român al unei multinaționale, imediat după protestele din stradă care au determinat căderea guvernului Ponta și aducerea în discuție a unor nume noi, din sectorul privat, pentru noul guvern.Eu: Credeți că voi, cei din multinaționale, nu veniți în guvern (în administrația publică - n.red.) din cauza salariilor?
El: Din punctul meu de vedere, da! 1.500 de euro net pentru primul-ministru România SA ți se pare OK? 15.000 de euro (pe lună - n.red.) și se bagă orice șef de multinațională. Cu evaluare la final de an, și dacă nu și-a făcut treaba, „out“ și dă banii înapoi.
Cred că o bună parte din cei din multinaționale sau din companiile românești care cred că pot să fie ministru sau să conducă o companie de stat gândesc la fel. Banii sunt o problemă și de aceea mulți din sectorul privat nu vor să intre în administrația publică, adică să lucreze la stat.
Cred că este o foarte mare greșeală ca un post la stat, de top, care te aduce în prim-plan să fie judecat atât de mercantil
În SUA, a lucra pentru administrația americană venind din sectorul privat este cea mai mare onoare și aproape nu se refuză niciodată. Istoria americană este plină de exemple de executivi care pentru patru sau opt ani și-au lăsat jobul din corporații sau din bănci ca să lucreze pentru Unchiul Sam, pentru o diferență de salariu mult mai mare decât în România.
Nu cred că ministrul finanțelor din SUA câștigă mai mult de 300.000 de dolari brut pe an, deci 200.000 de dolari net (cam 16.000 de dolari net/lună), în timp ce în sectorul corporatist câștigă această sumă într-o lună, dacă nu cumva într-o săptămână. Și nu am auzit ca cineva să aibă o problemă cu salariul mic din administrația americană.
Bineînțeles, există o diferență între cifrele americanilor și cele de la noi, dar nu cred că un job la stat, de top - prim-ministru, ministru, secretar de stat - este un job din care trebuie să faci bani. Sau poate este!
O funcție publică înseamnă un punct important în CV, un knowledge extraordinar privind modul de funcționare a unui stat, circuitul deciziilor, al documentelor, al discuțiilor strategice, al resurselor, al cunoștințelor pe care le obții atât pe plan intern cât și pe plan extern etc.
Chiar este o problemă de bani când discuți o poziție la stat? Ce afli acolo poate valora mult mai mult când revii ulterior pe lista unui head-hunter care trebuie să te vândă apoi din nou la multinațională.
Și aici americanii sunt mult mai deștepți ca noi prin modul cum privesc businessul și legătura cu statul. În 25 de ani, gigantul General Electric a avut până acum la conducerea operațiunilor din România doi oameni: Dan Ionescu, fostul director al desk-ului America din cadrul Ministerului Afacerilor Externe înainte de Revoluție, și acum pe Cristian Colțeanu, fost secretat de stat în Ministerul de Externe pe vremea lui Adrian Năstase. Iar afacerile lor merg foarte bine în România. Credeți că pe General Electric îl interesa dacă cei doi sunt buni ingineri sau nu, sau dacă au lucrat în viața lor într-o fabrică ca să știe cum se face un motor sau un utilaj petrolier? Pentru acest lucru sunt angajați alți oameni.
Știu foarte multe cazuri în care multinaționale de top caută cu precădere oameni care au lucrat la stat pentru a le propune să lucreze pentru ei în poziții de vârf, pe salarii cu multe zerouri.
Cei care lucrează la stat știu unde să sune ca să ardă etapele, sunt obișnuiți cu o anumită birocrație, cu o anumită gândire administrativă și știu ulterior cum să facă slalomuri între birourile din ministere pentru a-și promova proiectele.
Din istoria noastră de secole, un job la stat este văzut ca un mijloc prin care să faci bani cât timp ești acolo, pentru că nu ai o altă șansă de acest gen.
Din acest motiv Rahova este plină acum și tuturor ni se pare ceva neobișnuit, că directori și miniștri care au lucrat la stat să dea cu subsemnatul pentru corupția la care au luat parte. La noi este ceva obișnuit, împământenit să te duci la stat ca să produci bani prin toate mijloacele.
Nimeni nu se gândește la un bine public sau la faptul că o idee de-a lui, un proiect, o școlă, un spital, un drum, un pod, o lege, o reglementare pot rămâne în istoria țării pentru decenii sau secole.
Dacă câștig 15.000 de euro/lună vin, dacă nu, nu! La BNR, CEC, Eximbank, ASF se câștigă acești bani, dar locurile sunt ocupate!
Cel mai mare paradox al economiei românești este că pe medie, în sectorul de stat, salariile sunt mai mari decât în sectorul privat, care are peste două treimi din PIB-ul țării.
În septembrie 2015, în industrie, care concentrează cea mai mare parte a forței de muncăprivate, salariul mediu este de 1.854 de lei net. În administrația publică și apărare salariul mediu net este de 2.580 de lei. Noroc că în educație salariul mediu net este de 1.651 de lei, iar în sănătate de 1.594 lei net ca să mai reducă media de la stat și media din țară. Salariul mediu net pe economie a fost în septembrie de 1.833 de lei.
În 2014, salariul mediu proprietate publică a fost de 1.975 lei net/lună, iar în sectorul proprietatea privată a fost de 1.393 lei net/lună.
Deci pe medie, la stat salariul este mai mare ca la privat. Diferența este că în sectorul privat șefii câștigă mult mai bine decât șefii de la stat.
Întrebarea pentru directorii din multinaționale este cum se face că angajații lor au salarii mai mici decât cei de la stat, pe medie?
Și mai mult decât atât, dacă primesc 15.000 de euro net pe lună cum ar putea crește economia României astfel încât toate salariile să crească, și cele din sectorul privat și cele de la stat, acesta fiind un interes public, național, strategic? Iar aici încă nu avem un răspuns, dar acum avem primul experiment cu nolu vice-premier și ministru al economiei Costin Borc, fost CEO la multinaționala din industria cimentului Lafarge-Romcim. Dacă succesul lui la Lafarge îl va putea replica și la nivelul întregii economii, atunci s-a fâcut o mare breșă prin care oameni din sectorul privat pot veni în sectorul de stat ca să miște lucrurile.
Dar până una alta, cei din multinaționale nu trebuie să privească jobul la stat ca pe o rentă fanariotă. Și banii sunt importanți, dar mai importantă este o școală, sau o reglementare care să schimbe în bine o industrie, un sector, o economie.
0 comments :
Trimiteți un comentariu