
Cameron este convins că schimbările pe care le vizează în ceea ce privește relația țării sale cu UE sunt suficient de substanțiale pentru a câștiga o majoritate de alegători britanici, dar și destul de modeste pentru ca restul Europei să le poată „înghiți“.
În cadrul unui discurs și al unei scrisori ce cuprinde propunerile de reformă, Cameron a făcut apel la liderii europeni să-i acorde o serie de concesii pentru a-i putea convinge pe britanicii indeciși cu privire la necesitatea rămânerii Marii Britanii în UE. Britanicii care se opun rămânerii Marii Britanii în UE spun că blocul a devenit o vastă birocrație ce le amenință suveranitatea națională și stilul de viață.
Premierul britanic s-a angajat să organizeze un referendum pe această temă până la sfârșitul anului 2017, iar consilierii acestuia sugerează că referendumul ar putea avea loc nu mai târziu de iunie 2016.
Negocierile privitoare la cererile Marii Britanii vor constitui în același timp un test crucial pentru alte țări membre, începând cu Germania și Franța, care se luptă să mențină coeziunea blocului.
După luni de discuții discrete cu liderii europeni, care în general vor ca Marea Britanie să-și păstreze statutul de membru, dar se opun oricăror schimbări ale principalelor principii ale blocului, David Cameron speră în încheierea unui acord de bază la următorul summit al UE de la mijlocul lunii decembrie sau, dacă acest lucru nu va fi posibil, la o reuniune de urgență de la începutul anului viitor.
Consilierii premierului britanic susțin că acesta ar prefera ca referendumul să aibă loc înainte de ceea ce ar putea fi o nouă vară haotică de fluxuri de migranți către Europa. Modul în care a fost gestionată această problemă a subminat deja reputația UE în ochii britanicilor.
Cererile lui Cameron au inclus o garanție că nu va exista o discriminare economică împotriva Marii Britanii din partea țărilor membre ale zonei euro, cât și anularea obligativității legale a Marii Britanii de a urmări „o uniune din ce în ce mai strânsă“, pe care conservatorii o văd drept o amenințare la adresa suveranității naționale. Cameron a cerut de asemenea o reducere a birocrației ca modalitate de întărire a competitivității economice.
O altă condiție crucială privește dreptul Marii Britanii de a restricționa accesul la prestații sociale timp de patru ani pentru migranții care sosesc din alte țări europene. Aceasta este considerată drept cea mai sensibilă condiție având în vedere regulile europene ce stipulează că cetățenii din toate țările blocului ar trebui tratați în mod egal.
Cameron a subliniat că își dorește un acord care să permită rămânerea Marii Britanii în bloc, însă a semnalat în același timp că este dispus să susțină o ieșire dacă acest lucru va fi necesar.
Mai multe detalii pe www.zf.ro
Publicul britanic are în continuare poziții divergente cu privire la avantajele statutului de membru, indică sondajele.
„Discursul are atât elemente pro-europene, cât și un limbaj mult mai agresiv“, arată Mark Leonard, director al European Council on Foreign Relations, un institute de cercetare.
Nigel Lawson, un proeminent conservator, descrie obiectivele lui Cameron drept „lipsite de ambiție“.
Cel mai dificil aspect al negocierilor va fi probabil legat de condiția privitoare la modificarea regulilor în domeniul prestațiilor sociale pentru migranți. Cameron încearcă să obțină această concesie ca modalitate de reducere a valului de migranți într-o perioadă în care rata ridicată a șomajului de pe continent determină mulți europeni să caute de lucru în economia relative solidă a Marii Britanii.
Alte guverne europene au indicat clar că nu vor modifica ceea ce consideră drept o fundație a UE, pentru a face pe plac Marii Britanii.
Margaritis Schinas, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, subliniază că unele dintre propunerile lui Cameron „sunt foarte problematice, pentru că vizează libertăți fundamentale ale pieței noastre interne“.
Într-o scrisoare adresată președintelui Consiliului European Donald Tusk, în care sunt prezentate detalii ale concesiilor vizate, Cameron semnalizează o oarecare flexibilitate în problema beneficiilor acordate migranților.
Premierul britanic are în față o misiune dificilă având în vedere că puțini britanici simt că au legături emoționale puternice cu Uniunea Europeană.
Într-un fragment privit cu ochi buni de către pro-europeni, Cameron arată că deși Marea Britanie ar putea supraviețui în afara blocului, ieșirea acesteia nu ar duce automat țara către un „tărâm al laptelui și mierii“ și că orice decizie în acest sens ar trebui luată „cu ochii larg deschiși“.
În discursul său, Cameron a transmis alegătorilor britanici că decizia lor va fi una crucială. „Veți ține destinul acestei țări în propriile mâini; este o decizie uriașă pentru țara noastră, poate cea mai importantă pe care o vom face în viețile noastre“.
0 comments :
Trimiteți un comentariu