
În programul de 13 pagini nu se face nicio mențiune la autostrăzi sau la vreun proiect de infrastructură de transport prioritar pentru țară, cum ar fi șoseaua Sibiu-Pitești. De altfel, investițiile în infrastructura de transport au fost în ultimul an lăsate deoparte, în ciuda nevoilor evidente din România și a faptului că rețelele de drumuri sau căi ferate din România sunt deficitare. Asociația Pro Infrastructura, care urmărește realizarea și mediatizarea proiectelor din domeniul transporturilor, a remarcat faptul că programul de guvernare al cabinetului Cioloș este „vag formulat“. Cătălin Drulă, directorul executiv al Pro Infrastructura, spune că principalele trei măsuri pe care dorea să le vadă în acest program de guvernare sunt „creșterea capacității administrative a companiilor care gestionează infrastructura (CNADNR și CFR), revizuirea legislației care încetinește ritmul de derulare a proiectelor și actualizarea stan-dardelor și normativelor, dar și asumarea Master Planului de Transport, adică a prioritizării și programării proiectelor“.
România este o țară aflată la coada Europei din perspectiva infrastructurii de transport. În prezent are sub 700 de kilometri de autostrăzi. Mai mult, un tronson de autostradă de 22 de kilometri ce a fost inaugurat acum un an a fost recent închis, în contextul în care pe o porțiune de câteva sute de metri construcția trebuie demolată și refăcută. Nici în domeniul infrastructurii feroviare lucrurile nu stau roz, având în vedere că trenurile de călători circulă în medie cu 43 km/h, iar cele de marfă au o viteză la jumătate.
Investiții sunt necesare și în domeniul aeroportuar și portuar, dar și în ceea ce privește rețeaua de metrou din București. Mai mult, Ministerul Transporturilor are în subordine și o serie de de companii de stat a căror activitate trebuie eficientizată sau care trebuie privatizate. Printre propunerile Pro Infrastructura pentru programul de guvernare al premierului desemnat Cioloș se numără și continuarea proceselor de privatizare la CFR Marfă, Compania Națională de Aeroporturi București și Portul Constanța, precum și transparentizarea activității de la Transporturi și a companiilor din subordine, începând cu organizarea de consultări publice inclusiv în luarea deciziilor strategice. O altă propunere a Pro Infrastructura este înființarea unei noi companii naționale ce va prelua proiectele de investiții în derularea la CNADNR și CFR.
Propunerile guvernului Cioloș pentru transporturi și infrastructură:
- Valorificarea poziției geografice a României și transformarea țării într-un nod logistic regional.
0 comments :
Trimiteți un comentariu