Oltchim Râmnicu Vâlcea a revenit pe profit din activitatea principală la nouă luni

Știrea a fost publicată joi, 12 noiembrie 2015, 11:23 în categoria

Oltchim Râmnicu Vâlcea a revenit pe profit din activitatea principală la nouă luni Combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (simbol bursier OLT) a revenit pe plus din activitatea principală, vânzările crescând cu 31% în primele nouă luni, la 571 milioane de lei, iar rezultatul operațional (EBITDA) devenind pozitiv, de 34 milioane de lei.

Oltchim a avut un rezultat final negativ de 16 milioane de lei din activitatea curentă, care include pierderi de 26 milioane de lei pentru conservarea unor instalații nefuncționale și un profit net de 10 milioane de lei de pe urma activelor funcționale.

Rezultatul global al companiei, de 2,31 miliarde de lei, include venituri contabile din ștergerea unor datorii de 2,35 miliarde de lei odată cu aprobarea planului de reorganizare. Deși aceste venituri sunt practic doar pe hârtie, Oltchim plătește impozit pe profit la mai mult de doi ani de la intrarea în insolvență.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Radu Bostan

0 comments :

Trimiteți un comentariu