Un fond al Templeton, aflat în lichidare, a început să-și vândă din dețineri pe bursa de la București. Acțiunile Petrom, primele vizate

Știrea a fost publicată marți, 10 noiembrie 2015, 01:03 în categoria

Un fond al Templeton, aflat în lichidare, a început să-şi vândă din deţineri pe bursa de la Bucureşti. Acţiunile Petrom, primele vizate Fondul închis de investiții Templeton Russia and East European, menit să fie lichi­dat în jurul datei de 18 decembrie, a vândut un pa­c­het de 6,6 milioane de acțiuni

OMV Pe­trom

(SNP) în ședința de vineri, 6 noiembrie.

Pachetul reprezintă 0,01% din capitalul Pe­trom. Prețul la care s-a înceiat tranzacția de vân­zare a fost de 0,3201 lei/titlu, sub cotația la care au deschis titlurile Petrom ședința de vineri.

Vânzarea de acțiuni Petrom are loc în contextul în care Franklin Templeton Invest­ments, administrator și al Fondului Pro­prietatea (FP), a decis să lichideze fondul în condițiile în care acesta a raportat pierderi și retrageri din partea investitorilor. La 31 martie 2015, fondul avea în portofoliu 15,78 mi­lioane de acțiuni Petrom.

Pe bursa de la București, fondul mai avea dețineri la Romgaz (acțiuni locale și GDR-uri de la Londra) și Transgaz. Fondul a fost administrat de Mark Mobius, iar principalele investiții erau pe bursa din Rusia. În total, investițiile fondului pe bursa de la București erau de circa 7,6 milioane de dolari (31 de milioane de lei la 31 martie).



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Pricop

0 comments :

Trimiteți un comentariu