Profilul generației de până în 29 de ani: ambiție scăzută, prudență, dar un grad mare de socializare

Știrea a fost publicată joi, 3 martie 2016, 09:41 în categoria

Profilul generaţiei de până în 29 de ani: ambiţie scăzută, prudenţă, dar un grad mare de socializare Ambiția scăzută, prudența, rezistența scăzută la stres sunt câteva caracteristici care îi reprezintă pe tinerii din „generația digitală“ (tinerii angajați până în 29 de ani), însă comparativ cu alte generații aceștia sunt mai flexibili și mai rapizi în trecerea de la o sarcină la alta sau de la un proiect la altul chiar dacă sunt mai puțin muncitori și conștiincioși față de generațiile care cuprind vârste de peste 29 de ani, arată un studiu recent realizat de către firma de consultață în resurse umane Hart Consulting.

Totodată, pe lângă rezistența la stres scă­zută, pe tinerii debutanți în carieră îi caracterizează și instabilitatea emoțională. Astfel, ei au abilitatea de a face față sarcinilor care le revin, dar nu neapărat într-un mod calm. Ei ar putea abandona mai repede o sarcină dacă nu le sunt foarte clare responsabilitățile pe care le au.

„Dacă jobul pe care îl are un tânăr presupune interacțiunea cu clienți provocatori, de exemplu într-un call cen­ter, există posibilitatea ca cineva care are această fragilitate emo­țio­nală să gestioneze mai greu astfel de interac­țiuni“, spune Mădălina Bălan, managing partner în cadrul Hart Consulting.

Hart HR Consulting este partenerul pe piața locală al firmei de consultanță în managementul talentelor pi dezvoltarea leadershipului HOGAN Assessment, și a folosit pentru studiu instrumentul Hogan Development Survey (HDS), pentru a arată care este psihologia generației digitale.

„Este generația care are nevoie să fie în medii  de lucru plăcute, are nevoie  de un altfel de tipar în modul de a lucra. Totodată, vor să se bucure și să se amuze acolo unde lucrează. La fel și prezența pe rețele de socializare este importantă pentru ei, prin intermediul rețelelor având oportunitatea de a interacționa cu cât mai multe persoane“, mai spune Mădălina Bălan.

În ceea ce privește ambiția generației digitale și aceasta este scăzută, astfel ei preferă să facă parte dintr-o echipă pentru a nu avea anumite responsabilități asupra lucrurilor pe care le au de făcut. Ei nu vin singuri cu inițiativă și nu sunt orientați spre rezultate, dar mai degrabă vor să lucreze asupra lucrurilor care li se dau de făcut de către manager sau superior.

Pe de altă parte, în comparație cu alte generații, tinerii români angajați, care au până în 29 de ani, au un grad mai mare de socializare, aceștia comunică mai mult decât alte generații chiar dacă o fac prin intermediul rețelelor de socializare sau prin alte canale nu neapărat față în față.

„Accesul la informații a crescut în rândul lor și modul prin care își fac prieteni s-a schimbat însă a crescut dorința de interacționa cu alți oameni, echipe sau proiecte noi“, spune reprezentanta Hart Counsulting.

Companiile depășesc cu greu schimbările generației digitale, astfel o dificultate în rândul firmelor locale este retenția angajaților. Întrebarea „Cum îi rețin?“ apare mut mai des decât „ De unde îi atrag?“. „Angajații pleacă repede de la un loc de muncă la altul. Companiile spun că le este greu să-i rețină la un loc de muncă, să-i motiveze și să le identifice cu adevărat nevoile“, spune Mădălina Bălan.

Plecarea într-o perioadă surtă de timp a noii generații se întâmplă din motive precum  crearea unui profil care nu se potrivește cu cultura companiei sau comunicarea externă ca și brand de angajator este diferită de ceea ce simt oamenii în interiorul firmei.

Firma de consultanță în resurse umane Hart Counsulting este prezentă pe piață de mai bine de 10 ani și a avut o cifră de afaceri de 600.000 de euro, anul trecut cu zece angajați și colaboratori. Principalii clienții ai firmei sunt companiile antreprenoriale și multinaționale.

Ce vor angajatorii

Ce își doresc de fapt companiile de la angajații lor și cum îi diferențiază la angajare?

„Seriozitate. Prudență. Ne dorim ca un tânăr care intră în organizație să apară și a doua zi la job“, citează Mădălina Bălan un studiu internațional realizat recent.

Mai mult, angajatorii își doresc oameni în organizație care să fie dotați cu autocontrol emoțional, astfel nivelul de iritabilitate să fie mai scăzut, cât și orientarea spre client. „Trebuie să fie o persoană cu care să vrei și să-ți placă să interacționezi. Cei care debutează trebuie să aibă un respect pentru ceilalți, acestea ar lega orientarea spre clienți cu optimismul și autocontrolul emoțional“.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Mihaela Pascari

0 comments :

Trimiteți un comentariu