Zece ani de la “Revoluția” Cosmote: oferta cu 2.000 de minute în rețea la 3 euro care i-a făcut pe oameni să stea la cozi pentru cartele prepay. Cum arată ofertele după un deceniu

Știrea a fost publicată joi, 3 martie 2016, 20:56 în categoria

Zece ani de la “Revoluţia” Cosmote: oferta cu 2.000 de minute în reţea la 3 euro care i-a făcut pe oameni să stea la cozi pentru cartele prepay. Cum arată ofertele după un deceniu În urmă cu zece ani de zile, pe 2 martie 2006, Cosmote - numele sub care abia se relansase fostul Cosmorom, compania de telefonie mobilă “soră” cu Romtelecom care avea doar 50.000 de clienți și trecuse la mustață pe lângă faliment provoca un cutremur pe piața locală de telecom lansând o ofertă de neimaginat la acea dată, care a reușit să-i determine pe români să formeze cozi în fața magazinelor companiei: 2.000 de minute în rețea pentru doar 3 euro.

Oferta, lansată în cadrul unei conferințe de presă de Nikolaos Tsolas - CEO al Cosmote și Costas Kapetanopulos - director de marketing și comunicare - a provocat un șoc pe o piață unde cu o sumă similară ceilalți doi operatori care dominau autoritar piața - Orange și Connex - Vodafone ofereau doar câteva zeci de minute de convorbiri. Piața mai experimentase diferite oferte agresive - un cent pe minut de exemplu - dar niciodată un operator de telefonie mobilă nu venise cu un asemenea pachet - 2.000 de minute de apeluri în rețea.

Campania comercială agresivă - singura șansă a Cosmote de a disloca clienți și de a atrage atenția asupra ofertelor sale pe o piață unde, spre exemplu, Connex Vodafone avea 6 milioane de clienți și lansase deja serviciile de date 3G - a adus utilizatorii în fața magazinelor, cozi formându-se inclusiv în București la magazinul companiei din Bd. Magheru.

Cererea a fost însă atât de mare încât oferta, care ar fi trebuit să fie valabilă până pe data de 31 martie, a fost sistată pe 22 martie, pentru a nu duce la blocarea rețelei. În nicio lună de zile Cosmote atrăsese circa 100.000 de clienți - adică aproximativ dublul numărului de utilizatori existenți, și niște clienți care foloseau intensiv rețeaua.

Nikolaos Tsolas - CEO al Cosmote România (în centrul imaginii) anunță în cadrul unei conferințe de presă că “începe revoluția”: compania lansează o ofertă cu 2.000 de minute în rețea pentru 3 euro

Pentru a face față creșterii semnificative a traficului din rețea și pentru a soluționa suprasolicitarea rețelei, reprezentanții Cosmote România au apelat la echipamente tehnice și echipe de specialiști din Grecia. Totodată, compania s-a văzut pusă în situația de a începe mai repede decât prevăzuse componente ale programului de investiții în rețea, conform datelor anunțate la acea vreme.

Rezultatele financiare pe primul trimestru din 2006 publicate ulterior de Cosmote au arătat că operatorul câștigase 190.000 de clienți doar pe segmentul de cartele preplătite.

“Revoluția” miilor de minute a ajuns ceva banal pe piață însă doar ani mai târziu în rândul jucătorilor mari și a atins un vârf în anul 2011, când, la un moment dat, Vodafone a aruncat pe piață o ofertă cu 10.000 de minute în rețea la 5 euro pe lună. Oferta fusese deja depășită ce este drept în martie 2009 de Telemobil / Zapp (un alt operator mic de telefonie mobilă care a sfârșit achiziționat de Cosmote în 2009), care lansase o ofertă cu 10.150 de minute de apeluri și 10.000 de SMS-uri la 6 euro pe lună.

Ofertele la cartele după un deceniu

Zece ani mai târziu Orange și Vodafone continuă să domine piața de telefonie mobilă - un operator cu 10, celălalt cu 9 milioane de clienți, în timp ce Cosmote - acum cu un portofoliu de aproape 2 milioane de abonamente și 4 milioane de clienți cu cartele și parte a grupului german Deutsche Telekom de la care a preluat și brandul T - nu se mai află în niciun caz în poziția de a-și dori să cutremure piața cu oferte șoc. “Rolul” este însă preluat de operatorul care este acum cel mai mic de pe piață (conform ultimelor date disponibile oficial) și care vrea, la fel precum Cosmote în urmă cu zece ani - să disloce piața: compania de cablu RCS&RDS; cu serviciul său Digi Mobil.

Mai sunt deci oferte la cartelă la trei euro pe lună în prezent?

Dintre jucătorii mari de pe piață Vodafone și Telekom nu au în prezent în ofertă nicio extraopțiune cu un cost de 3 euro, tariful pentru extraopțiuni pornind de la 5 euro, conform datelor de pe pagina web a companiilor.

Orange, liderul pieței de telefonie mobilă și campionul profitabilității din industria locală de telecom după datele raportate la Finanțe în 2014 - are o ofertă pentru clienții prepay cu un tarif de 3 euro, doar că aceasta pare să fi fost uitată pe site de câțiva ani de zile. Astfel, pentru 3 euro credit, Orange le oferă în martie 2016 clienților 75 minute sau SMS-uri naționale și internaționale mobil și fix. Spre comparație - în anul 2008 Orange le oferea clienților cu cartele în schimbul a 4 euro un număr de 60 de minute naționale sau 180 de minute în rețea.

Rolul “revoluționarului” este jucat de RCS&RDS;, care oferă pentru un credit de 3 euro apeluri și SMS-uri nelimitate în rețeaua proprie, 250 de minute naționale, 2 GB de net în rețeaua Digi și 100 MB de net prin serviciile de roaming național oferite prin intermediul rețelei Vodafone România.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Adrian Seceleanu

0 comments :

Trimiteți un comentariu