Numărul de absolvenți de facultăți cu profil economic și juridic este mai mare decât necesarul de pe piața muncii din cauza dezvoltării masive a învățământului universitar privat, iar pregătirea lor din punct de vedere calitativ este îndoielnică, spune Felix Toma, directorul general al companiei de recrutare Gi Group.„Învățământul de stat a suferit o degradare în ultimii ani din cauza întârzierii reformei de învățământ. Aceasta este strâns legată și de modul de finanțare a învățământului superior per capita, care a dus la o depersonalizare a învățământului din dorința de a atrage cât mai mulți bani în detrimentul calității. La ora actuală sunt foarte mulți absolvenți de studii economice: există o inflație a diplomelor din domeniul economic și drept din cauza dezvoltării nesustenabile a învățământului privat cu aceste două specializări“, explică Toma.
Unu din trei absolvenți de învățământ superior (adică peste 32.000 de persoane) este absolvent de științe economice sau juridice. Dintre aceștia, 43% sunt absolvenți de facultăți private.
0 comments :
Trimiteți un comentariu