
Alexandru Bratu, country manager pentru România și Bulgaria al retailerului de mobilă și accesorii JYSK, spune că rețeaua daneză țintește un număr de 15 magazine doar în București și în cartierele limitrofe până în 2020. În Capitală, JYSK deține în prezent cinci unități, iar un nou magazin ar trebui să apară pe harta bucureșteană în vara acestui an, în zona Mihai Bravu.
„Am vrea să ajungem în următorii cinci ani la 15 unități în București, există potențial. Vorbim aici și despre zonele limitrofe cum ar fi Corbeanca sau Bragadiru, care sunt, practic, extensii ale Capitalei, unde locuiesc tot bucureșteni. În iunie-iulie urmează să deschidem un nou magazin în București, în zona Mihai Bravu, lângă hipermarketul Kaufland, avem deja contractul semnat cu proprietarul“, a spus pentru ZF Alexandru Bratu, cel care conduce businessul din România al danezilor de la JYSK de mai bine de șase ani. JYSK deține în prezent o unitate într-o „extensie“ a Capitalei, respectiv Chitila.
0 comments :
Trimiteți un comentariu