Tintag, start-up-ul din Cluj-Napoca care a dezvoltat un dispozitiv reîncărcabil de localizare a obiectelor pierdute și care a primit o finanțare de peste 100.000 de dolari pe platforma americană de crowdfunding Indiegogo, are ca țintă să ajungă la 1.000 de unități vândute lunar anul acesta, din care circa o treime să fie livrate pe piața locală.„Vrem să încheiem contracte de distribuție în mai multe țări pentru a crește volumul de unități vândute. Pentru anul în curs ne dorim să ajungem la 1.000 unități vândute lunar și estimăm că ponderea vânzărilor din România va fi de circa 30% din vânzările totale“, a spus Alexandru Chiș, cofondatorul Tintag alături de Andrei Vig.
Dispozitivele Tintag se atașează diferitelor obiecte, precum chei, poșetă sau portofel, premițându-le astfel utilizatorilor să-și localizeze lucrurile direct de pe smartphone prin intermediul aplicației mobile dedicate. Dispozitivele funcționează cu ajutorul tehnologiei Bluetooth Low Energy, care transmite și centralizează datele în aplicația mobilă, unde utilizatorii pot vedea locația obiectelor și de unde pot fi direcționați către acestea.
Start-up-ul comercializează în prezent dispozitivele Tintag pe site-ul propriu, dar și prin intermediul retailerilor, atât pe plan local, cât și în străinătate. Pe piața locală, dispozitivele Tintag sunt vândute prin intermediul platformei market-place a eMag, iar pe piețele externe cu ajutorul unor distribuitori din SUA, Brazilia și Arabia Saudită.
„Până în prezent am fabricat 7.500 de dispozitive. În afara platformei Indiegogo, a fost trecut pragul de 800 de dispozitive vândute, majoritar prin platforma noastră online de pe www.thetintag.com. Cele mai multe comenzi au fost din România, urmate de SUA“, a precizat Chiș. El a adăugat că 200 de unități au fost vândute exclusiv în retail până acum.
Start-up-ul Tintag a fost înființat în urmă cu aproape doi ani cu o investiție inițială de 35.000 de euro, cei doi fondatori apelând ulterior la o campanie de strângere de fonduri pe platforma de crowdfunding Indiegogo. Prin intermediul acesteia, Alexandru Chiș și Andrei Vig au reușit să strângă peste 108.000 de dolari, de două mai mulți bani decât suma cerută inițial. Fondurile au fost strânse în noiembrie 2014 de la peste 2.400 de susținători, majoritatea din SUA, România și Marea Britanie.
Livrarea produselor Tintag către susținători s-a făcut însă în decembrie anul trecut, dat fiind că start-up-ul a mai avut nevoie de timp pentru soluționarea problemelor apărute după fabricarea primelor prototipuri.
„După încheierea campaniei, am pregătit 200 de prototipuri, pe care le-am livrat beta-testerilor. Odată ajunse la ei, le-au testat și au descoperit câteva probleme. Am hotărât că este necesar să rezolvăm aceste probleme înainte de a livra varianta finală de produs“, a explicat Chiș.
Cei peste 100.000 de dolari strânși pe platforma Indiegogo au fost investiți în pregătirea loturilor experimentale pentru alegerea variantei finale a dispozitivului, efectuarea testelor de siguranță necesare comercializării, matrițele carcaselor, producția dispozitivului final și dezvoltarea imaginii și a ambalării Tintag-ului.
Până acum, start-up-ul a livrat dispozitivele către susținătorii din Europa și SUA și a început livrarea către cei care locuiesc în celalte țări ale lumii.
0 comments :
Trimiteți un comentariu