Furtunile mătură Europa, dar coafura lui Hollande rezistă

Știrea a fost publicată joi, 14 iulie 2016, 08:06 în categoria

Furtunile mătură Europa, dar coafura lui Hollande rezistă Frizura de 10.000 de euro pe lună a lui François Hollande este poate cea mai vizibilă constantă printre sucelile președintelui francez.

Încă de la începutul anului oficiali de cel mai înalt rang din Franța au promis că vor întinde covorul roșu pentru bancherii care vor vrea să părăsească City of London dacă Marea Britanie decide să iasă din UE. După votul pentru Brexit, guvernul de la Paris a promis să introducă cel mai favorabil regim fiscal pentru expați din Europa. „Vrem să construim capital financiară a viitorului“, spunea în urmă cu câteva săptămâni premierul Manuel Valls. Francezii nu fac niciun secret din faptul că vor să desfacă bucăți mari din City of London, centrul financiar al Marii Britanii. Hollande s-a arătat deosebit de combativ în aceste eforturi, avertizând Londra că în urma Brexitului nu va mai fi centrul operațiunilor de clearing pentru euro, una dintre cele mai mari piețe din City-ul londonez.

Bancherii londonezi nu pot privi decât cu neîncredere, sau cel mult cu amu­zament, acest spectacol. Socialistul Hol­lande i-a catalogat pe bancheri „inamici“ publici în 2012, când propu­nea penalizarea bogaților cu o taxă de 75%. Acum Hollande promite schim­bări.

Britanicii au votat pentru Brexit tocmai pentru a-i pedepsi pe bancherii cu salarii prea mari.

Franța are de mult timp relații neclare cu finanțele, moștenire a tradiției etatiste vechi șI a influențelor marxiste. Aceasta s-a reflectat în retorica anticapitalistă care i-a ajutat pe socialiști să câștige alegerile în Franța postbelică, a încurajat naționalizările și implementarea săptămânii de lucru 35 de ore.

Înainte de alegeri Hollande și-a atras electoratul cu promisiuni socialiste puse în opoziție cu interesele patronatului pe care acum, în lipsă de creștere economică, încearcă să-l atragă în planurile sale de relansare. Aceste eforturi au adus protestele de stradă de amploare din ultimele luni din marile orașe franceze.

„În urmă cu patru ani, priveam cu groază cum se desfășura un fel de revoluție bolșevică. Nu a fost plăcut. Parisul a rămas prea mult în urmă și îi va fi greu să recupereze. Ar fi un început bun să spună că lumea financiară nu este un dușman“, spune pentru Financial Times un executiv care lucrează la Paris pentru o bancă de investiții americană.

Cât despre frizura lui Hollande, pe aceasta a adus-o în atenție săptămânalul de satiră Le Canard Enchaîné, care scrie că frizerul președintelui Franței are un salariu lunar de 9.895. Personajul, cu numele Olivier B, ar fi semnat cu șeful de cabinet al președintelui în mai 2012 un contract pe cinci ani. Luând în calcul aceste date, mandatul lui Hollande, care se încheie anul viitor, îi aduce frizerului un salariu brut total de  590.000 de euro.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Cojocaru

0 comments :

Trimiteți un comentariu