​Pionierul internetului german a murit prăbușindu-se cu avionul, iar la locul accidentului s-a găsit o valiză cu câteva milioane de euro cash. Peste câteva zile, compania lui și-a anunțat insolvența

Știrea a fost publicată joi, 21 iulie 2016, 05:06 în categoria

​Pionierul internetului german a murit prăbuşindu-se cu avionul, iar la locul accidentului s-a găsit o valiză cu câteva milioane de euro cash. Peste câteva zile, compania lui şi-a anunţat insolvenţa Un mare scandal corporativ german a fost iscat în business-ul german Unister Holding după moartea fondatorului Thomas Wagner. Compania a intrat în insolvență la doar patru zile după ce corpul pionierului internetului nemțesc a fost găsit, alături de el aflându-se o valiză în care se aflau câteva milioane de euro.

Moartea fondatorului a reprezentat o cotitură nefavorabilă pentru Unister, a declarat administratorul Unister Holding, Lucas Flother. Wagner și încă trei asociați, printre care și Olliver Schilling, cofondator și acționar Unister, au murit după ce avionul lor privat s-a prăbușit în munții Sloveniei când se întorceau din Veneția, de la o întâlnire de afaceri cu potențiali investitori, potrivit Financial Times.

Născut în 1978 în Estul unei Germanii comuniste, Thomas Wagner a devenit unul dintre cei mai valoroși antreprenori web, punând bazele primului său start-up în timpul studenției, la doar 23 de ani. Wagner a avut drept obiectiv revoluționarea afacerilor de rezervări online pentru zboruri și hoteluri. Unul dintre site-urile pe care le-a fondat, Ab-in-den-Urlaub.de, are mai mult de 3 milioane de vizitatori în fiecare lună.

Thomas Wagner a fost implicat în 2012 într-un scandal de evaziune fiscală și vânzare ilegală de asigurări, când aproximativ 130 de polițiști germani au luat la întâmplare sediile Unister din diferite orașe pentru control.

Potrivit procurorului local, compania datora un milion de euro în taxe de asigurări. Trei manageri, inclusiv Wagner, au fost arestați atunci în urma investigației, dar au fost eliberați. Potrivit presei germane, pedeapsa ar fi putut ajunge la cinci ani de închisoare dacă ar fi fost găsiți vinovați.

Unister a luat naștere în 2002 și a devenit de atunci un imperiu online, cu 40 de website-uri în portofoliu, scrie Wikipedia. Compania are 1.100 angajați, dar a fost sub presiune financiară constantă. Anul trecut, Unister a anunțat că va concedia 150 de angajați și va încerca să economisească 30 de milioane de euro pe an.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Lorena Cornea

0 comments :

Trimiteți un comentariu