
În momentul de față oricine intră în sucursala unei bănci, de exemplu, este identificat de operator printr-un act de identitate și prin codul numeric personal. Peste 10-15 ani, însă, în momentul în care cineva intră în sucursală, operatorului îi va apărea deja pe ecranul computerului poza, numele și CNP-ul persoanei respective.
Și în cazul celorlalte plăți va fi necesară o simplă privire pentru ca o sumă de bani să fie retrasă din contul cumpărătorului atunci când acesta merge la supermarket, a spus Titus Grecescu.
„Este un avantaj în primul rând pentru client, apoi vor fi alte avantaje pentru bancă. Pentru client este rapid, poate face și operațiuni fără buletin. De fapt se înlocuiește actul de identitate cu fața omului, cu privirea și este mai sigur așa, pentru că băncile chiar au o problemă serioasă cu riscul de identitate, se fac lunar fraude cu documente false.“
De asemenea, serviciile de procesare de identitate ar acoperi riscul total în cazul unei fraude. „Dacă se produce frauda, banca este despăgubită total de noi pe toată pierderea.“ Acest sistem se implementează prin introducerea în baza de date a actului de identitate pe care băncile le au deja de la clienți, fie clientul poate face o poză la prima interacțiune cu banca.
Serviciul de securitate captează datele de pe buletin și fața clientului și le introduce în baza de date a băncilor.
Clientul poate alege ca datele sale să nu fie introduse în baza de date a băncilor, însă în cazul unui risc de fraudă el poate plăti o sumă de bani. „Este legal și corect să dăm opțiunea clientului dacă nu vrea. Atunci va funcționa în sistemul dual, el nu va fi înregistrat și de fiecare dată va avea nevoie de buletin când va face o operațiune bancară, dar va putea fi penalizat pe risc. El poate ridica semne de întrebare vizavi de propria identitate și alte categorii de risc.“
De pildă, cu cât o persoană este mai puțin prezentă în mediul digital, de exemplu dacă nu are un cont de Facebook sau LinkedIn, cu atât devine mai suspectă pentru risc de fraudă.
„Noi lucrăm cu un scoring de identitate și dacă această identitate digitală este slabă, această categorie va fi penalizată financiar, va avea un risc de solvabilitate mărit. Sistemul va da posibilitatea ca cineva să aibă zero prezență pe web, dar va trebui să plătească în plus pentru asta.“ Net Team, o companie care furnizează servicii de IT în domeniul transmisiunilor pe microunde și fibră optică, lucrează la implementarea acestui algoritm de recunoaștere cu NEC, companie japoneză, această tehnologie fiind nouă.
Net Team a avut anul trecut o cifră de afaceri de 27,5 mil. lei, în creștere cu 12% față de anul precedent, un profit net de 3,6 mil. lei și un număr mediu de 45 de angajați.
În ce privește tendințele viitoare în materie de efectuare a plăților pentru orice servicii, inclusiv cumpărături din supermarketuri, Titus Grecescu afirmă că peste 10-15 ani sistemele vor recunoaște oamenii și aceștia vor plăti prin recunoaștere facială.
„Va fi o cameră ascunsă undeva și nu trebuie să treci în mod ostentativ ca să te recunoască. Te duci la casierie și te întreabă casierul cum vei plăti, cu cash, card, smartphone-ul sau payface?“
Astfel, asemănător deținerii unui cont de Facebook, clienții vor avea un cont de cloud, în care vor avea acces la toate produsele cumpărate și detalii despre acestea.
„Te vei uita pe laptop și pe smartphone și vei știi exact ce ai cumparat, vei putea scrie numele produsului și vei vedea o listă întreagă cu toate produsele respective, cât ai plătit, ce conține. Va fi un sistem de marketing mult mai eficient care se va împărți direct cu consumatorul. Clienților fideli li se va da discount preferențial și vor putea interacțiuna personal.“
0 comments :
Trimiteți un comentariu