Petrom își liniștește investitorii: Dacă nu se întâmplă ceva cu piața, vom aloca minimum 30% din profitul pe 2016 pentru dividende

Știrea a fost publicată luni, 19 septembrie 2016, 21:52 în categoria

Petrom îşi linişteşte investitorii: Dacă nu se întâmplă ceva cu piaţa, vom aloca minimum 30% din profitul pe 2016 pentru dividende Compania petrolieră Petrom anunță că dorește să propună un dividend de minimum 30% din profitul pe 2016 daca peisajul rămâne stabil.

„OMV Petrom intenționează în prezent, în absența unor evoluții nefavorabile pe piața externă, să propună un dividend de minimum 30% din profitul net al anului 2016 în cazul în care este acoperit integral din fluxul de trezorerie extins disponibil înainte de plata dividendelor“, a anunțat luni-seară pe bursă Petrom.

În primul semestru, compania a raportat un profit de 405 milioane lei, în scădere cu 61% față S1/2015. Prăbușirea cotației petrolului s-a reflectat în performanțele financiare ale companiei, după ce în 2015 compania a raportat o pierdere de 0,630 miliarde lei, față de un profit de 1,837 miliarde dolari în 2014.

Capitalizarea bursieră a companiei petroliere este de 14,161 miliarde lei (1,175 miliarde euro), după ce de la începtul acestui an s-au derulat 29.553 de tranzacții, cu o valoare cumulată de 211 milioane lei, ce au condus la o depreciere de 13,79% a unei acțiuni SNP. Compania OMV Petrom este controlată de compania austriacă OMV, cu o deținere de peste 51%, în timp ce statul român are o participație de 20,6%, iar Fondul Proprietatea (FP) deține 18,99%,restul acțiunilor fiind împărțite de ceilalți investitori de pe Bursa de Valori București.

Acțiunile Petrom au scăzut ieri cu 1,38% la Bursă.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Dan Grigore Ivan

0 comments :

Trimiteți un comentariu