
„Pe lângă pachetul salarial, tinerii își doresc oportunitatea de învățare și diversitate pe viitor sau recunoașterea valorii personale, preferă să aibă un manager de vârstă apropiată și să primească recunoaștere de la acesta, dar și feedbackuri constante“, a explicat Marius Barbu.
Totuși, tinerii din gererația Millennials nu cer salarii foarte mari la momentul angajării, ci mai degrabă își doresc măriri de salariu frecvente în perioada derulării activității într-o organizație, crede Adrian Barbu, managing partner și trainer în cadrul firmei de consultanță în resurse umane theCONSULTANTS. „Ei sunt mult mai atenți la creșteri, le așteaptă și chiar le solicită mai mult decât alții. Par să conștientizeze propriile merite și performanțe și urmăresc cu tenacitate mai mare să li se facă dreptate în plan financiar, să fie răsplătiți pentru performanțele lor“, a spus Adrian Barbu.
De asemenea, el mai spune că nevoile lor financiare sunt destul de înalte, având în vedere că aceștia își doresc condiții bune de viață, pornind de la a deține o locuință modernă amenajată la standarde înalte, a avea o mașină sau de a călători, în special orientându-se spre destinații exotice.
Pe lângă pachetele salariale consistente, pentru tinerii din generația Millennials contează relația cu echipa și cu șeful lor, cultura organizației și mediul de lucru, atunci când sunt puși în fața decizie de a rămâne la un job, sau a a accepta o altă ofertă din piață.
„Un mediu toxic i-ar indispune și le-ar fura timpul liber necesar. Le place mult să poată învăța ceva interesant de la șeful lor, să aibă mentori valoroși, prin urmare, vor sta pe o poziție atâta timp cât au ceva de învățat“, a explicat Barbu.
Cât despre motivele care îi determină să părăsească un loc de muncă, acestea pornesc atunci când nu li se valorifică creativitatea, atunci când sunt de părerea că pot performa. De asemenea, locurile de muncă unde primesc ordine pe care doar le implementează, nu sunt potrivite pentru aceștia.
„Pleacă atunci când sunt tratați ca o mână de lucru care trebuie să-și facă treaba pentru că e plătită, când nu primesc recunoaștere pentru munca lor, când sunt ignorați și primesc doar e-mailuri cu sarcini. De asemenea, dacă și-au stabilit un obiectiv în viața privată care necesită venituri mai mari, pentru a fi susținut, iar în organizația acuală nu pot primi acel nivel de venit, ei iau mai ușor decât generația anterioară decizia de a obține banii din altă parte“, a menționat Adrian Barbu.
Totodată, tendința creată în rândul generației digitale de a sări etape în carieră nu este legată de avansare, ci mai degrabă de lipsa provocărilor și implicării în diverse proiecte din organizație.
„Acești tineri se plictisesc repede fără provocări puternice și dacă în jobul actual nu le mai au, dacă nu li se oferă o provocare nouă pe același palier, atunci ei așteaptă provocarea următoare acolo unde evident că există una, în promovare“, a explicat Barbu.
El mai spune că nevoia de a fi integrați în fluxul promovărilor dintr-o organizație contează pentru ei, în special atunci când alți colegi de echipă sunt avansați.
„Mentalitatea cu privire la avansarea treptată, s-a schimbat față de generațiile precedente, nu sunt atât de răbdători, nu aș generaliza însă, în unele situații ca să avansezi în carieră implică găsirea unui job nou într-o altă companie care este gata să-I ofere ce are nevoie, însă aș pune accent pe faptul că, la fel ca și celelalte generații, Millennials are nevoie de stabilitate la locul de muncă“, a explicat Marius Barbu.
Deși generațiile anterioare aveau tendința de a rămâne la un loc de muncă mai mulți ani la rând, generația millennialșilor sunt determinați să își schimbe frecvent locul de muncă, având în vedere că în prezent companiile din piata forței de muncă sunt mai darnice în ceea ce privește ofertele de muncă, în special pentru tinerii cu profile tehnice sau IT.
„Posibilitățile sunt mai bune în prezent, însă nu am observat ca aceștia să-și schimbe un job doar de dragul schimbării sau pentru mici avantaje materiale, decât dacă pleacă de la venituri foarte mici și atunci e justificat. Majoritatea se implică serios într-o firmă în care primesc provocările dorite și unde se simt susținuți de cultura organizației“, a mai spus Adrian Barbu.
0 comments :
Trimiteți un comentariu