Deutsche Bank, care a fost principalul subiect în sistemul bancar în ultimele săptămâni, a cresut pe bursă cu 2,2%, urcând peste nivelul de 12 euro per acțiune pentru prima oară de când a fost amenințată cu o amendă de 14 miliarde de dolari din partea autorităților din SUA.
Acțiunile Deutshce Bank au crescut cu 25% față de ultima vineri, pe fondul speculațiilor că Deutsche va plăti penalități de numai 5 miliarde de dolari pentru modul în care a acordat credite ipotecare înainte de criza financiară din 2007-2008.
Acțiunile băncilor europene își revin în această dimineață, în condițiile în care Fondul Monetar Internațional a trimis creditorilor mesajul că ar trebui să nu se mai plângă legate de profitabilitatea slabă.
În ultima rundă de întâlniri la Washington de săptămâna aceasta, FMI a susținut politica Băncii Centrale Europene, spundu-le băncilor din Europa că trebuie să înceapă să se adapteze la noua lume a ratelor scăzute, a schimbărilor tehnologice și a reglementărilor mai stricte.
Peter Dattels, directorul FMI pe piețele de capital, a subliniat faptul că Deutsche este unul dintre creditorii care trebuie să continue facă ajustări pentru a-și convinge investitorii că modelul de business este viabil și că va fi profitabil.
Indicele Stoxx 600 a urcat cu 0,4% în ședința de joi. Indicele FTSE 100 a scăzut cu 0,02% în Londra, în timp ce indicele DAX al bursei din Frankfurt a urcat cu 0,40%. Indicele CAC 40 al bursei din Paris a urcat cu 0,32%, în timp ce Spania a avut un avans de 0,36% pe bursă.
La București, indicele BET a avut o scădere de 0,34%. OMV petrom a înregistrat cea mai mare scădere, de 0,83%, urmat de Banca Transilvania, de 0,82%.
Acțiunile Deutsche Bank au trecut de pragul de 12 euro
Știrea a fost publicată joi, 6 octombrie 2016, 16:47 în categoria Bănci și Asigurări
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu