Sedanurile compacte sunt în continuare căutate pe piața locală, în special de către clienții persoane fizice, fiind consacrate drept mașini de familie elegante și spațioase. De ce? Pentru că un astfel de sedan are un portbagaj de peste 450 de litri, capacitate dispusă pe lungime, în timp ce un hatchback compact în cinci uși are, în medie, între 350 și 400 de litri, în cel mai bun caz.Elantra s-a relansat începând cu generația anterioară în 2010, iar oficial, noul model, testat acum, este cea de-a șasea generație a modelului.
Pe măsură ce Hyundai a venit cu noi generații, și a scurtat viața acestora de la opt ani, cât au ciclu de viață modelele europene, la 5-6 ani, modelele sud-coreene urcă tot mai mult spre segmentul superior datorită materialelor tot mai bune și echipării tot mai bogate.
Spre exemplu, Elantra, poate veni cu volan încălzit, alături de scaune încălzite, un nou sistem multimedia ușor de folosit și materiale de calitate, alături de o interfață a computerului de bord ce duce cu gândul spre segmentul premium. Toate acestea vin alături de un design plăcut, motoare performante și economice și un habitaclu spațios și bine izolat fonic.
Designul noului Elantra a evoluat de la generația anterioară, acesta fiind fluid și dinamic din toate unghiurile. Chiar și grila radiatorului care te duce cu gândul la Audi este un element interesant de design. Per total, este printre cele mai frumoase sedanuri compacte de pe piață, mai ales că a fost proiectat de la zero în patru uși și nu drept un hatch căruia i s-a atașat un portbagaj. La designul dinamic contribuie și LED-urile, atât din partea frontală cât și de la stopuri, care vin cu propria „semnătură”.
Spre deosebire de alte modele compacte, Elantra nu vine cu un sistem de navigație, ci cu unul multimedia de bază. Are USB, Bluetooth și poate reda MP3, iar pe displayul de cinci inci se afișează și imaginile preluate de camera video din spate, care se activează când mergem în marșarier. Echiparea de top mai include senzori de parcare, lumină, ploaie, alături de oglindă retrovizoare electrocromă și un computer de bord cu funcții complexe.
Pe vreme rece, fără îndoială cel mai bun echipament este volanul încălzit, care îți încălzește mâinile foarte repede, alături de scaunele încălzite. În plus, este de remarcat faptul că motorul diesel reușește să se încălzească destul de repede, astfel încât, la o temperatură exterioară de 5-10 grade Celsius, în câteva minute atmosfera din habitaclu devine una plăcută, cu toate că vorbim de un diesel.
La interior Hyundai a renunțat la artificiile de design prezente la generația anterioară și a ales o soluție simplă și elegantă, dar și foarte practică. Spre exemplu, partea superioară a planșei de bord este aproape orizontală, iar atunci când se staționează, se poate amplasa rapid ceva pe aceasta. Displayul sistemului multimedia este amplasat sus pentru a fi la îndemâna celui de la volan, iar sub acesta este sistemul de climatizare. Acesta dispune de un sistem special Clean Air care asigură o mai bună filtrare a aerului în habitaclu, dotare foarte bună pentru București unde aerul este tot mai poluat, pe măsură ce autoritățile nu fac mai nimic pentru a restricționa circulația mașinilor foarte poluante. Tot în ceea ce privește confortul, trebuie menționat faptul că pasagerii spate dispun de asemenea de guri de ventilație, astfel încât răcirea sau încălzirea habitaclului se face mai uniform.
Un mare plus remarcat la Elantra este insonorizarea
Singurul lucru de criticat la interior este că nu toate butoanele de pe portieră sunt luminate, cum ar fi tocmai cele pentru reglajul oglinzilor.
Per total, calitatea materialelor a crescut, de la cele de pe portiere, planșă de bord și tapițerie. În plus, mașina dispune de locuri de depozitare la baza consolei centrale, între scaune, în cotieră și în portiere.
Portbagajul are 458 de litri, însă acesta pare mai mic doar în cifre. În realitate este unul destul de lung și încăpător, motiv pentru care bagajele nu vor fi o problemă la un drum mai lung. Un minus îl reprezintă faptul că acesta nu poate fi deschis decât din butonul amplasat lângă cel pentru deschiderea bușonului rezervorului sau din cheie – dacă ați ieșit grăbit din mașină pentru a încărca ceva repede, ghinion, trebuie să vă întoarceți. Pe de altă parte, acesta este un minus doar pentru cineva care utilizează ocazional mașina și nu este familiarizat cu amplsaarea comenzilor.
Sub capota modelului testat se afla un diesel de 1,6 litri CRDi care dezvoltă 136 CP și un cuplu motor de 265 Nm disponibil încă de la 1.500 rpm, astfel încât mașina accelerează bine încă de la turații mai mici, iar accelerația se face liniar. Propulsorul este cuplat la o transmisie cu șase trepte cu o timonerie mai lungă, însă bine echilibrată, cu primele trei trepte mai scurte, iar următoarele trei puțin mai lungi. În ceea ce privește consumul, în București acesta a fost, în medie, de circa 7 litri/100 km, în timp ce în extraurban acesta coboară rapid sub 5 litri/100 km.
Performanțele dinamice ale mașinii nu impresionează, însă mașina accelerează de la 0 la 100 km/h în 10,5 secunde, în timp ce cuplul motor disponibil de la turații joase ajută în depășiri.
La capitolul rulare, Elantra mizează pe o suspensie confortabilă și silențioasă, tocmai pentru că o mașină de familie mizează pe confortul pasagerilor, nu pe sportivitate. De asemenea, direcția este setată tocmai pentru a fi confortabilă în oraș, fiind foarte asistată, ceea ce ajută atunci când parcarea necesită efectuarea mai multor manevre.
În ceea ce privește prețul, Elantra pornește direct de la 14.224 de euro cu TVA, pentruu echiparea de bază Classic și motorizarea pe benzină de 1,6 litri și 128 CP, în timp ce dieselul pornește direct cu nivelul doi de echipare Confort și are un preț de 17.104 euro cu TVA. Modelul testat, cu echipare Exclusive pornește de la aproape 19.400 de euro, iar mai sus este doar dieselul cu transmisie automată cu șapte trepte care costă aproape 21.000 de euro. Singura problemă pe care o are Hyundai acum este imaginea de brand tânăr, ce poate afecta clientul printr-o devalorizare mai mare în timp. Pe de altă parte, tocmai valoarea reziduală este susținută de garanția de cinci ani și fără limită de kilometri, care poate fi foarte atractivă pentru cel care cumpără mașina la mâna a doua.
0 comments :
Trimiteți un comentariu