
Agenția americană de știri de business Bloomberg anunță chiar că 40% din cantitatea de bitcoin sunt deținute de până în 1.000 de oameni.
În acest moment, la o cotație de aproximativ 14.200 dolari per bitcoin, valoarea de piață a întregii cantități de bitcoin este în jurul a 232 miliarde dolari. Astfel, cei 1.000 de proprietari dețin împreună 92,8 miliarde dolari, echivalentul a 92,8 milioane dolari per entitate.
Mai mult, primii 100 de proprietari de bitcoin au aproximativ 17,3% din cantitatea totală, reprezentând cumulat 40 miliarde dolari sau 400 milioane dolari per capita.
Acești proprietari, denumiți whales (balene), pot astfel prin mișcările lor în piață să genereze foarte multă volatilitate, iar în condițiile în care bitcoinul se tranzacționează într-un mediu dereglementat, pot chiar să se înhame la acțiuni concertate, nu departe de cele ale corsarilor americani de tip Jay Gould sau James Fisk Jr., din perioada bursei americane de secol XIX.
Doar în acest an, bitcoinul afișează o apreciere de aproximativ 14 ori, de la puțin sub 1.000 dolari la începutul lui 2017 până la peste 14.000 dolari în prezent. Cu toate acestea, în 2013 creșterea a fost chiar și mai mare, respectiv de 5.500%. Din 2011 și până în prezent, bitcoinul figurează cu un randament anualizat în jur de 600%, realizat într-o perioadă în care majoritatea claselor de active tradiționale s-au apreciat considerabil, iar bursele consacrate au ajuns în prezent să depășească nivelurile istorice aproape de la o lună la alta.
Pornită de la Satoshi Nakamoto în 2008 pentru realizarea infrastructurii bitcoin, tehnologia blockchain nu atinge doar domeniul monedelor virtuale, ci este o bază de date care poate fi aplicată de asemenea în industrii diverse precum imobiliare, asigurări, sănătate, retail sau chiar sisteme de vot.
Practic, blockchain permite realizarea și înregistrarea permanentă a unor tranzacții wallet-to-wallet, fără implicarea niciunui intermediar.
Astfel, apariția blockchain și a monedelor virtuale face parte dintr-o serie mai largă de elemente ce compun în acest moment fenomenul dezintermedierii financiare.
Cu toatea acestea, domeniul monedelor virtuale a fost bântuit intens de escrocherii, volatiliate extremă și lipsă de transparență. De altfel, toată narațiunea din jurul apariției bitcoin este învăluită în mister, antrenând o cursă globală privind aflarea identității reale a așa-zisului creier al principalei monede virtuale din prezent.
Majoritatea băncilor centrale sunt rezervate cu privire la fenomenul bitcoin și avertizează asupra multiplelor riscuri pe care le antrenează în momentul de față acest instrument financiar ce plutește total nereglementat în atmosfera globală.
În lumea academică și de business apariția monedelor virtuale naște în continuare dezbateri cu privire la avantajele și riscurile pe care le-ar putea aduce în viitor.
Coabitarea dintre fiat currency și cryptocurrency rămâne de văzut cum va evolua, mai ales dacă este loc pentru ambele în piață sau doar una poate să opereze în arhitectura financiară din viitor și va antrena astfel anihilarea celeilalte.
grigore.ivan@zf.ro
0 comments :
Trimiteți un comentariu