Românii aveau în buzunare pe 31 decembrie 2017 63,4 mld. lei, numerarul în circulație înregistrând o creștere de 16,1% față de decembrie 2016, potrivit BNR.Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârșitul lunii decembrie 2017 un sold 350 mld. lei, o creștere de 3,2% față de luna noiembrie și de 11,6% în raport cu decembrie 2016.
Depozitele overnight au crescut cu 17,5% în decembrie 2017 față de decembrie 2016, urcând la 147 de miliarde de lei .
Cash-ul din economie a înregistrat creșteri anuale de două cifre în ultimul deceniu, cu doar câteva excepții în perioada de criză.
Nivelul banilor existenți în economie a crescut accelerat între anii 2004 și 2007, perioada de boom a economiei, când și activitatea de creditare creștea spectaculos.
În țările dezvoltate din Europa cea mai mare preferință pentru cash este întâlnită în Germania, potrivit unui studiu citat de Handelsblatt. Întrebați dacă țin cash asupra lor, nouă din zece germani au declarat „aproape întotdeauna“, în timp ce media europeană a fost de 79%. Preferința pentru cash a nemților este explicată de faptul că mulți germani văd pur și simplu numerarul ca fiind mai sigur.
Pe de altă parte, cele mai puțin dependente de cash sunt țările nordice, Norvegia, Suedia, Danemarca.
Specialiștii spun de regulă că țările în care utilizarea cash-ului este ridicată au de obicei și o economie nefiscalizată semnificativă. Numerarul este greu de controlat comparativ cu plățile pe care clienții le fac electronic și facilitează dezvoltarea economiei subterane, iar creșterea acestuia vine în condițiile în care plățile cu cardul rămân la un nivel redus față de alte țări europene în pofida unor creșteri de două cifre în ultimii ani. Plățile cu cardurile ajung la circa sub 50 miliarde de lei anual. În plus, cash-ul susține dezvoltarea economiei subterane.
0 comments :
Trimiteți un comentariu